"Bădița Chagall" și-a adus poveștile la Constanța
Articole de la același autor
Secretele Dobrogei dezvăluite de sateliți
11 Iulie 2012
Premieră la Constanța: Festival antic pe străzile Tomisului
03 August 2012
Gevat Ismet Nejdet părăsește Inspectoratul Școlar
10 August 2012
Povestea zidului de pe Plaja Tataia
12 Iulie 2012
Ioan Măric, pictorul poveștilor și ale apucăturilor românilor, este un nume bine cunoscut. Atât în țară cât și în afara ei. Tablourile sale au făcut înconjurul lumii de câteva ori până acum. De la "Bădița" Ioan Măric, cum și-a spus el, a ajuns "Bădița Chagall". Are un palmares impresionant de diplome și expoziții dar cele cu care se mândrește cel mai mult sunt diplomele de excelență obținute când a expus la Parlamentul European - la Strassbourg și la Bruxelles.
S-a născut în 1945 într-o familie de țărani, din satul Luncani de Bacău. Deși a început să picteze de la 6 ani, în adolescență a devenit mecanic agricol. Ceva mai târziu a urmat cursurile școlii de Arte din Bacău iar după ce a ieșit la pensie a fost chemat să predea ca profesor-instructor de artă naivă la aceeași școală de artă.
Din 1968, anul celei dintâi afișări, și până acum, a adunat peste 100 de expoziții personale și peste 1.000, colective. A primit medalii de aur, diplome de excelență, de onoare, premii speciale, de nu le mai știe numărul și nici nu are unde le-nșira pe toate. După ce-a cucerit Europa, a trecut prin Americi și a ajuns în Asia. Pe scurt, e valoros, celebru și unicat în lume - el și pictura lui naivă inspirată din viața satului românesc.
Modest, smerit și hâtru
L-am întâlnit la Târgul Meșterilor Populari care s-a ținut până ieri în Piața Ovidiu. Privirea mi-a fost atrasă de simezele improvizate, de lemn, ale stan-dului său. Nu știi ce-ți aține ochii și ți-i agață de tablouri: culoarea, pură și vie, sau personajele năzdrăvane, de snoavă, care-și fac de cap pe pereți?
Între ele era și Bădița Ioan Măric. Simplu și modest. Nimic din atitudinea lui nu-ți spune că stai de vorbă cu un om atât de bogat în talent și-n aprecieri (în aprecierile altora). Se mândrește și el cu multele sale premii dar încet și firesc, ca un om care știe c-a primit un dar divin și acceptă asta cu smerenie.
Ne-a ieșit în întâmpinare cu povești, după cum îi șade bine unui artist care ia vorbele din popor și le așează pe pânză.
"Mi-a plăcut să merg la clacă, cu părinții", și-a început el istorisirea. "Acolo se discuta și se to-ca tot satul. De la băieții de-nsurătoare, la fetele de măritiș și uite-așa, de la prima la ultima casă din sat, erau luate la rând. Acolo se făceau poale-n brâu, și o dată cu ele, se mesteca și satul. Asta mi-a fost sursa de inspirație". Și, copil fiind, a început, în joacă, să pună pe pânză ce auzea la șezătoare. "N-aveam culori, luam ce-aruncau alții sau făceam din poamă de boz, din coajă de nuc, din cireș, din tei...", din tot ce era primprejur și putea să stoarcă ceva culoare. "Gama, stilul, com-poziția, paleta coloristică sunt făcute de mine, de când eram mic".
Atelierul din balcon
Pentru Bădița Ioan Măric, picta-tul a rămas tot o joacă, așa, ca la-nceput. O joacă a poveștilor cu tâlc. Iar pe măsură ce satul s-a schimbat, s-a adaptat și tâlcul. Așa a apărut, de exemplu "punguța cu doi euro". Dar mai sunt ilustrate vorbe și metehne "Cu mâța-n sac și cioara vopsită", "Mama mea când m-o făcut mi-o legat sticla de gât", "Și-a luat lumea-n cap" și altele, multe, diverse și colorate, acide sau blajine, ca vorba noastră din popor.
I-au fost publicate până acum două albume de pictură cu ajutorul Primăriei Bacău, oraș al cărui cetățean de onoare este, și urmează al treilea, "Lada de zestre", editat în trei limbi: română, engleză și franceză.
Te-ai aștepta ca un artist cu sute de tablouri și expoziții să aibă un atelier pe măsură, însă, spre ma-rea noastră uimire, maestrul ne-a spus, uitându-se în jur, că lucrează într-un atelier "mai mic decât standul ăsta... are cam doi pe unu. E balconul meu".
S-a născut în 1945 într-o familie de țărani, din satul Luncani de Bacău. Deși a început să picteze de la 6 ani, în adolescență a devenit mecanic agricol. Ceva mai târziu a urmat cursurile școlii de Arte din Bacău iar după ce a ieșit la pensie a fost chemat să predea ca profesor-instructor de artă naivă la aceeași școală de artă.
Din 1968, anul celei dintâi afișări, și până acum, a adunat peste 100 de expoziții personale și peste 1.000, colective. A primit medalii de aur, diplome de excelență, de onoare, premii speciale, de nu le mai știe numărul și nici nu are unde le-nșira pe toate. După ce-a cucerit Europa, a trecut prin Americi și a ajuns în Asia. Pe scurt, e valoros, celebru și unicat în lume - el și pictura lui naivă inspirată din viața satului românesc.
Modest, smerit și hâtru
L-am întâlnit la Târgul Meșterilor Populari care s-a ținut până ieri în Piața Ovidiu. Privirea mi-a fost atrasă de simezele improvizate, de lemn, ale stan-dului său. Nu știi ce-ți aține ochii și ți-i agață de tablouri: culoarea, pură și vie, sau personajele năzdrăvane, de snoavă, care-și fac de cap pe pereți?
Între ele era și Bădița Ioan Măric. Simplu și modest. Nimic din atitudinea lui nu-ți spune că stai de vorbă cu un om atât de bogat în talent și-n aprecieri (în aprecierile altora). Se mândrește și el cu multele sale premii dar încet și firesc, ca un om care știe c-a primit un dar divin și acceptă asta cu smerenie.
Ne-a ieșit în întâmpinare cu povești, după cum îi șade bine unui artist care ia vorbele din popor și le așează pe pânză.
"Mi-a plăcut să merg la clacă, cu părinții", și-a început el istorisirea. "Acolo se discuta și se to-ca tot satul. De la băieții de-nsurătoare, la fetele de măritiș și uite-așa, de la prima la ultima casă din sat, erau luate la rând. Acolo se făceau poale-n brâu, și o dată cu ele, se mesteca și satul. Asta mi-a fost sursa de inspirație". Și, copil fiind, a început, în joacă, să pună pe pânză ce auzea la șezătoare. "N-aveam culori, luam ce-aruncau alții sau făceam din poamă de boz, din coajă de nuc, din cireș, din tei...", din tot ce era primprejur și putea să stoarcă ceva culoare. "Gama, stilul, com-poziția, paleta coloristică sunt făcute de mine, de când eram mic".
Atelierul din balcon
Pentru Bădița Ioan Măric, picta-tul a rămas tot o joacă, așa, ca la-nceput. O joacă a poveștilor cu tâlc. Iar pe măsură ce satul s-a schimbat, s-a adaptat și tâlcul. Așa a apărut, de exemplu "punguța cu doi euro". Dar mai sunt ilustrate vorbe și metehne "Cu mâța-n sac și cioara vopsită", "Mama mea când m-o făcut mi-o legat sticla de gât", "Și-a luat lumea-n cap" și altele, multe, diverse și colorate, acide sau blajine, ca vorba noastră din popor.
I-au fost publicate până acum două albume de pictură cu ajutorul Primăriei Bacău, oraș al cărui cetățean de onoare este, și urmează al treilea, "Lada de zestre", editat în trei limbi: română, engleză și franceză.
Te-ai aștepta ca un artist cu sute de tablouri și expoziții să aibă un atelier pe măsură, însă, spre ma-rea noastră uimire, maestrul ne-a spus, uitându-se în jur, că lucrează într-un atelier "mai mic decât standul ăsta... are cam doi pe unu. E balconul meu".
Comentează știrea
1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător
Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.
Articole pe aceeași temă
Luni, 14 Mai 2012
Luni, 05 Septembrie 2011
Luni, 19 Septembrie 2011
Sâmbătă, 09 Iulie 2011
Marţi, 05 Iulie 2011