Basm de toamnă cu prichindeii de la Grădinița Nr. 53 Constanța

595
1
Toamna își leapadă ușor veșmântul plumburiu, pregătindu-și bagajele. Cu toate acestea, înainte de a preda ștafeta surorii sale, iarna, a decis să întindă o mână de ajutor preșcolarilor înscriși la GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.53, Constanța, propunând-le micuților să li se alăture în demersul lor de a dota sala de sport cu echipamentele necesare unei dezvoltări fizice armonioase. Și cum toată lumea știe că O MINTE SĂNĂTOASĂ are nevoie de UN CORP SĂNĂTOS și viceversa, această ofertă a fost îmbrățișată cu vădit entuziasm. 


Preșcolarii, împreună cu directorul Florentina Mirela Nicoară și cadrele didactice ale unității au reușit, vineri, 18 noiembrie, să mobilizeze întreaga comunitate, organizând un minunat FESTIVAL AL TOAMNEI. Mânuțele lor pricepute, dar și determinarea de a atinge acest țel, au conlucrat, aceștia reușind să realizeze o variată creație artizanală la care au adăugat și un moment artistic ce a încântat auditoriul. Părinții, bunicii și doamnele educatoare și-au reunite abilitățile artistice și culinare, astfel încât produsele finite oferite spre vânzare au fost o încântare a simțurilor.


Directorul prof. Florentina Nicoară s-a adresat tuturor celor prezenți la deschiderea frumosului eveniment, precizând următoarele: ‘’ Ne bucurăm că sunteți nerăbdători să savurați împreună cu cei mici momentele magice care vin în întâmpinarea dumneavoastră, vă mulțumim pentru dăruirea de care ați dat mereu dovadă și vă mulțumim pentru faptul că susțineți ideea noastră de a dota sala de sport cu echipament adecvat. Mulțumim și “Clubului Amicii”, care și-a adus aportul, venind astăzi în sprijinul nostru cu delicioasa vată de zahar.Vă spunem tuturor bine ați venit și ne dorim ca aceasta zi să fie una specială pentru noi toți.”

Acest festival al TOAMNEI a fost încununat cu un real succes, așadar la final, a fost stransă suma de 13.410 lei, bani care vor fi utilizați pentru îndeplinirea scopului propus. În concluzie, GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT nr.53, Constanța bifează încă o minunată reușită!



Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.1835 secunde