Beneficiile proiectelor Comenius pentru elevii din Cumpăna

145
1 min citire
La Primăria Cumpăna, a avut loc, ieri, întâlnirea din cadrul Proiectului Comenius Regio, derulat de administrațiile publice locale din localitățile Vulcana-Băi - Dâmbovița și Jekabpils - Letonia. Comenius Regio este prima componentă a Programului de Învățare pe
Tot Parcursul Vieții și se adresează instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și private (de la grădinițe la școli postliceale) și tuturor membrilor comunității educaționale care își desfășoară activitatea în acest sector: elevilor, tuturor categoriilor de personal didactic, precum și autorităților locale, asociațiilor de părinți sau ONG-urilor care activează în domeniul educațional.
Comenius sprijină financiar realizarea de parteneriate școlare, proiecte de formare a personalului didactic, rețele de parteneriat școlar, precum și participarea la stagii de formare inițială și continuă pentru a crește calitatea și a consolida dimensiunea europeană în educație. Numai autoritățile locale și regionale cu rol în educație vor fi eligibile să coordoneze Parteneriate Comenius Regio, care permite derularea unei arii vaste de activități la nivel local si regional, cum ar fi: întâlniri de proiect, schimburi de profesori, vizite de studiu ale partenerilor din proiect, cercetări, studii, schimburi de experiență și bune practici. Comuna Cumpăna a organizat, în septembrie, o conferință în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele intermediare din cadrul proiectului Comenius Regio "Echilibrul între inteligență, emoții și fericire - provocare a tinerilor de azi într-o societate europeană instabilă". La eveniment au fost prezenți managerul proiectului, prof. dr. Răducu Popescu, prof. Dimitra Bechlikoudi, coordonator al proiectului din Grecia, Dimitrios Lianos, reprezentant al Directoratului Învățământului Secundar din Piure, alături de șase cadre didactice din Grecia, inspectorii școlari pentru proiecte educaționale din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, directorul Liceului Tehnologic "Nicolae Dumitrescu" din Cumpăna, dar și reprezentanți ai World Vision.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 14 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Mare sărbătoare la Cumpăna
Sâmbătă, 12 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Arhiepiscopul Tomisului  va sluji la Cumpăna
Pagina a fost generata in 0.0309 secunde