În acest an școlar, Colegiul Național de Arte „Regina
Maria” a început o frumoasă colaborare cu Asociația „Sfântul Dionisie Exiguul și
Sfânta Muceniță Filofteia", al cărei președinte este arhd. George Hrițuleac.
„Trăim vremuri atipice, dominate de pandemie, în care
distanțarea fizică este esențială pentru protejarea noastră împotriva
virusului, motiv pentru care am ajuns mai greu la cei care au cu adevărat
nevoie de ajutor. De aceea, această colaborare a venit în întâmpinarea dorinței
elevilor, părinților, profesorilor, de a se implica în acțiuni de voluntariat,
iar reprezentanții Asociației au devenit legătura noastră cu cei mai puțin
norocoși ca noi", declara prof. Monica Enache, consilier de imagine, care ne-a
relatat și evenimentele lunii decembrie.
În ultima săptămână din noiembrie, cu acordul doamnelor
director și prin implicarea elevilor, părinților și a profesorilor, s-a desfășurat
Săptămâna fructelor și legumelor donate
din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, campanie în urma
căreia s-au donat aproximativ 500 de kg de fructe, legume și alimente ambalate
către CȘEI Maria Montessori, Constanța.
În data de 21 decembrie 2021, a avut loc activitatea „Dulciuri
de Crăciun”, constând în predarea unei donații de dulciuri în baza
parteneriatului încheiat între Colegiul Național de Arte ”Regina Maria” și
Asociația ”Sfântul Dionisie Exiguul și Sfânta Muceniță Filofteia” care au fost
oferite de către elevii Colegiului din ciclurile primar, gimnazial și liceal,
cu sprjinul părinților și organizați de profesorii diriginți. Activitatea a
fost coordonată de director, profesor Chilea Carmen, director adjunct, profesor
Eftimi Sorina, și organizată de coordonator SNAC pe unitate, profesor consilier
școlar Stroia Daniela, precum și de doamnele profesoare învățământ primar
Stavăr Izabela, Enache Monica și Codreanu Claudia. Cantitatea de dulciuri
donate a fost de aproximativ 150 kg (bomboane, ciocolată, biscuit, cornuri,
napolitane, pufuleți, etc.) și a ajuns la cele 150 de familii nevoiașe, cu
copii, aflate în evidența Asociației.
În aceeași perioadă, elevii clase I B, coordonați de
prof. Enache Monica, l-au ajutat pe Moș Crăciun să ofere cadouri rezidenților
de la Centrul de Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, Techirgiol.
Activitățile comunitare organizate de Colegiul Național
de Arte ”Regina Maria” vor continua în următoarele luni ale anului 2022, cu
alte surprize frumoase pentru beneficiari.