Cadouri de Moș Nicolae pentru copiii din Dobromir
Articole de la același autor
Apel disperat al directoarei de la Oleg Danovski: "Nu vreau să cerșesc"
12 Octombrie 2018
Misterul de la Hârșova. Masa pe care a mâncat împăratul Traian, o legendă în piatră
20 Octombrie 2018
Grădinița "Azur", la standarde europene. "Noi privim copiii ca pe copiii noștri, cu suflet de mamă"
14 Noiembrie 2018
Radiografia școlii românești. Elevii, epuizați de la prea multe teme
12 Noiembrie 2018
Copiii de la "Steluțele Mării" s-au întrecut în talente
06 Octombrie 2018
Grădinița "Căsuța cu povești" din cadrul Școlii Primare "Petre Ispirescu" Constanța organizează în această perioadă acțiunea caritabilă "Spiridușii Moșului", acțiune ce își propune să aducă o mică bucurie copiilor din mediul rural. Astfel, preșcolarii, împreună cu părinții lor, au fost invitați ca în perioada 3-5 decembrie să pregătească acasă câte un cadou pentru copilașii din mediul rural. Cadourile pot conține hăinuțe, jucării, dulciuri neperisabile, rechizite specifice vârstei sau chiar cărți.
În data de 6 decembrie 2018, copiii grupelor mari din unitatea școlară, însoțiți de cadre didactice și reprezentanți ai părinților, vor oferi cadourile pregătite de toți copiii din grădiniță, preșcolarilor de la grădinițele din localitățile Dobromir Vale și Dobromir Deal.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 13 Noiembrie 2018
Marţi, 13 Noiembrie 2018
Sâmbătă, 06 Ianuarie 2018
Luni, 26 Noiembrie 2018
Joi, 28 Decembrie 2017
Marţi, 26 Decembrie 2017
Marţi, 26 Decembrie 2017
Luni, 25 Decembrie 2017
Luni, 25 Decembrie 2017