Curtea de Apel București a dat sentința în procesul intentat Guvernului de Federația Educației Naționale (FEN) care a cerut majorarea salariului de bază al profesorilor la 880 de lei, conform contractului colectiv de muncă la nivel național.
"Toți profesorii, membri ai FEN au dreptul să primească de la 1 ianuarie 2007 și până în prezent diferența de bani până la 880 de lei", a precizat președintele FEN, Cătălin Croitoru. Într-un astfel de caz, ministerul va trebui să acorde acest salariu ținând cont de cele trei majorări salariale din 2007: cinci la sută de la 1 ianuarie, 2 la sută de 1aprilie și 15 la sută de la 1 octombrie. Surse guvernamentale au declarat, însă, pentru NewsIn, că Ministerul Educației intenționează să atace cu recurs sentința de vineri a Curții de Apel București. "Dacă instanța se va pronunța favorabil, atunci Ministerul Educației va fi obligat să înceapă negocierile pentru a stabili salariul minim de bază în învățământ care nu poate fi mai mic decât cel stabilit la nivel național, de 440 lei, respectiv 880 lei pentru cei cu studii superioare. De asemenea, vom cere și plata retroactivă pe ultimele nouă luni", a declarat, în urmă cu două săptămâni, președintele FEN, Cătălin Croitoru.
Dacă nu primesc banii din urmă, sindicatele vor acționa în instanță
La rândul lor, sindicatele din toate județele din țară afiliate Federației Sindicatelor Libere din învățământ (FSLI) au declanșat procedurile de a da în judecată inspectoratele școlare pe aceeași temă, pentru a-și primi banii. "Absolut toate județele au declanșat procedura, iar dacă guvernul nu va emite o ordonanță de urgență, toate sindicatele din teritoriu vor demara procese pentru a-și câștiga drepturile salariale", a spus președintele FSLI, Aurel Cornea. Având în vedere precedentul judiciar creat, Federația Sindicatelor Libere din învățământ a solicitat Guvernului României să emită o ordonanță de urgență prin care să se decidă ca, începând cu 1 ianuarie 2007, pentru cei peste 45.000 de salariați din învățământ cu studii superioare debutanți, salariul minim de bază brut să fie de 880 lei și să se acorde diferențele de drepturi salariale începând cu 1 ianuarie, actualizate cu rata inflației. Conform grilelor de salarizare elaborate de Guvern, aplicate în prezent, salariul de baza brut pentru personalul didactic cu studii superioare debutant este de 761 lei, lunar.