Călin Hanțiu și-a câștigat un loc printre "Cavalerii mesei rotunde"

Teatru - dans mi se pare o denumire complicată și nu știu cât de aproape de adevăr, de vreme ce elementele de teatru din "Cavalerii mesei rotunde" ar fi numai actorii ne-balerini care doar dansează (adică nu folosesc alte elemente ale artei dramatice), destul de stângaci, într-un spectacol construit cu măiestrie de coregraful și regizorul Călin Hanțiu.
Cred că singura motivație a acestei denumiri ar putea fi aceea de a justifica într-un fel schisma baletului constănțean, care se manifestă pe două scene diferite, după concepția tulbure a persoanelor care au reorganizat și controlează cultura constănțeană, distrugând, practic, un teatru de balet cu un renume internațional greu de egalat, Teatrul de Balet "Oleg Danovski".
Adică acest spectacol care este montat pe scena Teatrului de Stat (fostul "Fantasio", de asemenea desființat) este "doar" teatru - dans, abia cel care poate fi vizionat în sala Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" (ai cărui angajați sunt acum în șomaj tehnic) putând avea onoarea de a fi numit balet.
De ce să nu recunoaștem că este o mare ciorbă în cultura constăn-țeană, în care domeniile artistice se încalecă, nu se mai știe cine e angajat, cine e colaborator, cine e plătit la contract, cine nu e plătit deloc și e trimis în șomaj, cine lucrează prin teatru și cine prin Fundația Fantasio, celebra mulgătoare de bani publici.
Am încheiat acest excurs și mă întorc la premiera de sâmbătă, care a oferit destule satisfacții estetice și intelectuale. Muzica a fost sublimă – Queen, Janis Joplin, Phil Collins, Bolero de Ravel, Rick Wakeman, iar regia și coregrafia au dat coerență poveștii cavalerilor mesei rotunde, prelungită inspirat de regizor până în contemporaneitatea degradantă din care spiritul cavalerismului a dispărut. Mai ales artiștii constănțeni pot să depună mărturie pentru mercanti-lismul agresiv care îi strivește profesional și spiritual în ultimii ani.
Studenții la actorie s-au mișcat acceptabil pe scenă, dar diferența evidentă de condiție fizică și grosime a stratului lipidic între ei și balerine a avut un efect aproape comic. La fel de comică mi s-a părut și folosirea unei lanterne voluminoase pe post de reflector la purtător, în mâinile fine ale balerinei care o interpreta pe Doamna lacului. De parcă spectaco-lul nu ar fi meritat să fie consumat curentul la reflectoarele sălii. Ori poate că acestea din urmă s-au stricat și nu au putut fi înlocuite din cauza crizei. Orice e posibil…
Sunt singurele reproșuri pe care pot eu să le fac spectacolului, căci, în rest, demersul artistic mi s-a părut excepțional.
Trebuie să remarc atât coregrafia dansului pe Bolero-ul lui Ravel, cât și realizarea admirabilă datorată companiei de dans a teatrului.
Tânărul Merlin (George Tudor, un licean dansator din Năvodari) a avut, de asemenea, momente bune, de street dance, care au dinamizat spectacolul, iar ideea coregrafului de a-l face stăpân peste timpul scenei, decretând momente de fast motion pentru restul personajelor, a avut impact bun la public.
Dar cel mai impresionant personaj a fost Spiritul cavalerismului, întruchi-pat de Oana Moisuc, despre care cu greu mi-a venit a crede că este doar elevă, de fapt proaspătă absolventă a Colegiului "Regina Maria". De o frumusețe impecabilă, tânăra balerină și-a interpretat rolul cu grație și sensibilitate.
Din păcate, deși a fost o premieră, în sală au rămas multe locuri goale, ca la toate spectacolele Teatrului de Stat din Constanța, ceea ce arată că ori biletele sunt prea scumpe, ori promovarea lasă de dorit, ori constănțenii s-au cam sastisit de cultura constănțeană, în care majoritatea artiștilor sunt în șomaj tehnic, pe când ciurda de directori își ia salariile cu regularitate. Ori toate la un loc.