Concurs Căminele studențești - locul chefurilor de week-end

1530

Articole de la același autor

Chiar dacă mulți studenți s-au luptat la începutul anului pentru a obține un loc de cazare, în special în garsoniere, acum nu știu să aibă grijă de ceea ce au obținut. Mulți studenți aruncă diferite obiecte și gunoaie de la geam și consumă alcool în cantități mari, provocând scandaluri și dezordine.

Pentru anul universitar 2007-2008, Universitatea "Ovidius" dispune de nu mai puțin de 1200 de locuri de cazare în cămine, cu 100 în plus față de anul trecut, și aproximativ 1000 de studenți beneficiază de locuri în garsoniere. Potrivit șefului serviciului cămin cantină, Tănase Caragicu, noul cămin de la Pescărie are 360 de locuri și urmează ca în cel mult două săptămâni să se amenajeze trei săli de lectură, pentru ca cei care vor să studieze mai mult să nu beneficieze de liniște, apoi un fast food și o bucătărie cu plite electrice unde studenții își pot pregăti mâncarea. Din acest total, camerele se împart în camere ordonate și mai puțin ordonate.
Am aruncat, cu acordul administrației și conducerii universității, o privire în câteva camere de cămin, spre a observa cum arată o cameră de căminist și cum păstrează studenții curățenia în locul care, pe timpul anului universitar, le este casă. Condițiile erau prielnice pentru învățat, dar și pentru dormit, motiv pentru care mulți încă dormeau, la ora 10. La o primă vedere, am observat camere călduroase, cu pereți curați și zugrăviți, mobilier nou și calculatoare. Nu mai ținem cont de paturile nefăcute, pentru că era, totuși, devreme pentru un tânăr care învață (?) până târziu.

Studenții cer multe facilități dar nu știu să păstreze ce au
Deși condițiile sunt aceleași pentru toți studenții dintr-un cămin, iar diferența de calitate între noul cămin din Pescărie și cele vechi este mai mult de exterior, totuși, studenții singuri se diferențiază prin felul în care se autogospodăresc. Fără a generaliza, s-ar putea spune că mulți studenți, în special cei din anul I sau II, nu realizează de la început că spațiul de 2-3 metri pătrați în care locuiesc pe durata anului universitar trebuie întreținut, amenajat și gospodărit la fel ca propria casă.
Nu puține au fost cazurile în care între colegii de cameră s-au iscat neînțelegeri și certuri din cauză că unii erau prea dezordonați, în timp ce alții țineau foarte mult la disciplină și curățenie. Dar ce să mai zicem de situațiile în care, într-o cameră, stau studenți cu caractere asemănă-toare, care sunt uniți când e vorba de distracție și de destrăbălare.

Consumul de alcool și muzica tare, o problemă des întâlnită
Cel mai vechi centru universitar din județ, Universitatea "Ovidius" numără, în prezent, nu mai puțin de 20.000 de studenți și este greu să controlezi un număr așa mare. Chiar dacă, din aceștia doar 10 la sută locuiesc în cămine, administrația nu poate să îi pedepsească pentru orice lucru. Astfel, atunci când există cazuri de scandal în cămine, provocate de consumul de alcool, administrația apelează la Poliție.
"În general în week-end și la începutul anului universitar se întâmplă ca studenții să creeze probleme din cauza alcoolului și a muzicii tare, care îi deranjează pe colegi. Noi nu avem ce să le facem, îi putem doar amenința că îi dăm afară. Lăsăm Poliția, care este mai în măsură să le dea amenzi pentru tulburarea liniștii publice, până se învață minte", ne-a mai spus Tănase Caragicu.

Studenților le e mai comod să arunce obiecte pe geam
La urechea noastră au ajuns zvonuri și că au existat cazuri în care tinerii au făcut grătar în mijlocul camerei, însă zvonurile nu au fost recunoscute în mod direct. Rectorul universității "Ovidius", conf. univ. Victor Ciupină, spune că de la începutul anului universitar încă nu a primit nici o reclamație, studenții se comportă normal, iar aceste zvonuri nu au ajuns până la el. De asemenea, încă există cazuri în care studenții nu se sfiesc să arunce cu diferite obiecte de la geam. "Se mai aruncă obiecte de la geam dar dimineața le strânge femeia de serviciu. Deși trăim într-o societate democratică, modernă, mulți trăiesc încă după propriile reguli. Am cumpărat pentru fiecare cameră câte un uscător de rufe, studenții nu s-au desprins de vechile obiceiuri și întind sârme sau sfori ca să își usuce hainele", ne-a declarat șeful serviciului cămin cantină, Tănase Caragicu. Totodată, unii căminiști mai sunt certați de administratori și din cauză că, deși au căldură, folosesc reșouri în mijlocul camerei, riscând astfel să ardă mocheta.
Dar acestea sunt doar câteva cazuri, al căror număr începe să scadă. Cu certitudine, studenții de la "Ovidius" au șansa de a învăța și locui în spații moderne, dotate corespunzător, adaptate cerințelor lor. Depinde doar de ei cum le gospodăresc și cum și le păstrează.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3453 secunde