Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța a lansat campania umanitară "Viață pentru Costin", care se desfășoară în perioada 16 decembrie 2009 - 16 februarie 2010.
Prin această campanie, Liga Studenților din cadrul UMC își propune să-l ajute pe Costin Mocanu, un tânăr de 18 ani care suferă de leucemie acută limfoblastică cu celula B, formă hiperleucocitară. Din păcate, băiatul se confruntă cu lipsa sumei necesare pentru tratamentul și operația de care are nevoie.
Costin Mocanu este elev al Grupului Școlar "Ion Bănescu" din Mangalia, urmând ca anul viitor să susțină examenul de bacalaureat. Dorește să urmeze cursurile Uni-versității Maritime din Constanța, la Facultatea de Navigație și Transport Naval. Povestea sa este cea a unui băiat optimist care luptă să trăiască, alături de familia lui, mereu alături. Costin a fost internat la Spitalul Clinic Colțea din București, unde a urmat tratamentul cu Citostatice, momentan fiind readus la Spitalul municipal Constanța unde urmează același tratament. O operație, al cărei cost este de 90.000 de euro, îi poate salva viața la o clinică din Germania.
În acest scop, Liga Studenților va colecta bani la sediul UMC, la sediul firmelor de crewing, al firmelor și instituțiilor din domeniul maritim, la petrecerile organizate de partenerii săi și prin conturile bancare deschise în acest scop.
Donațiile se pot face și în conturile deschise pentru Costin Mocanu: CONT LEI RO79RNCB0811064647020001, CONT EURO RO79RNCB0811064647020002, sau în contul Ligii Studenților din cadrul UMC: CONT LEI BANCA TRANSILVANIA RO10BTRL01401205717420XX.
Toate sumele donate vor fi folosite integral pentru tratamentul și operația lui Costin Mocanu.