Când dau teza elevii de clasa a VII-a

299
1
Ministerul Educației a anunțat că va transmite inspectoratelor școlare județene recomandarea de a nu simula tezele unice până la aprobarea calendarului și a metodologiei de examen, aflate în prezent în dezbatere publică. 

Elevii din cinci unități de învățământ vrâncene au simulat, miercuri, 17 ianuarie, tezele cu subiect unic. Deși la nivel național s-a decis introducerea acestor teze începând cu semestrul al II-lea, Inspectoratul Școlar Județean a decis simularea acestui tip de examen în cinci școli vrâncene. 

Ministerul Educației subliniază că notele de la tezele unice nu vor conta la admiterea în liceu. Accesul în clasa a IX-a în anii 2007 și 2008, în cazul elevilor claselor a VII-a și a VIII-a din anul școlar 2006-2007, se va face ca urmare a desfășurării testelor naționale. 

Scopul acestor teze este ca în doi ani să înlocuiască tezele naționale, conform propunerii Ministerului Educației. Toate probele vor fi scrise și vor consta într-un subiect unic elaborat la matematică, limba și literatura maternă și limba și literatura română. 

Conform proiectului MEdC aflat în dezbatere publică, elevii de clasa a VII-a vor da teza cu subiect unic la matematică în data de 4 mai, la limba și literatura maternă în data de 10 mai și la limba și literatura română în data de 17 mai. 

MEdC propune și o perioadă specială pentru teze, pentru elevii "întârziați", în iunie și în august. Această perioadă specială este de fapt un interval de timp prestabilit, în care susțin tezele elevii absenți sau amânați de la sesiunea sau sesiunile anterioare.

Comentează știrea

Parinte
30 ianuarie 2013
Nedumerire

Nu cumva suntem in 2913? De ce e vorba despre 2007 si 2008 la viitor?

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6004 secunde