- Muzeograful Geta Deleanu a lansat, recent, în cadrul unui eveniment organizat de Biblioteca Județeană "I. N. Roman" Constanța, volumul "Un mic tratat de sinceritate în artă". Noul produs editorial reprezintă lucrarea de licență a fostului director al Galeriei de Artă Brukenthal Sibiu, Teodor Ionescu, și cuprinde corespondențe cu Constantin Noica, criticul de artă Radu Ionescu, precum și colecționarul Zambaccian.
- Iar la editura Ex Ponto s-a lansat colecția "Biblioteca Ex Ponto", ce cuprinde cărți de traduceri din literatura europeană de limbă franceză și a fost sprijinit prin Programul "Cultura 2000" al Uniunii Europene. Coordonatorul colecției este Constantin Abăluță, printre volumele colecției numărându-se "Caietul albastru", de Carol Norac, "Bel și Zebuth", de Laurence Vielle, "Călătoria lui Lao-Tzî la Constan-tinopol", de Gérard Augustin, "Țâșniri, silabe smulse", de Franc Ducros, "Amintirea unei călătorii", de Vahé Godel.
- Vineri, 28 decembrie, editura "Neliniști metafizice" va lansa al doilea volum din seria de opere complete ovidiene "Metamorphoses", volum editat cu prilejul aniversarii a 2.050 de ani de la nașterea poetului. Volumul este îngrijit, tehnoredactat și postfațat de Constantin Lămureanu.