Pentru prima dată, în acest an școlar Constanța a fost gazda Concursului județean de matematică "Tomis", dedicat elevilor de gimnaziu.
Inițiat de Consiliul consultativ al profesorilor de matematică, cel mai probabil din dorința de a dovedi că se pot organiza concursuri școlare FĂRĂ BANI, după o decizie "capitală" a inspectorului general Răducu Popescu de a interzice în școli desfășurarea de concursuri contra cost, Concursul "Tomis" și-a răsplătit ieri premianții inclusiv cu bani, în sala Clio a Muzeului Marinei.
Dacă la etapa locală, în patru centre în municipiu și patru în județ, s-au prezentat 1.310 copii, în cele din urmă 678 de elevii au ajuns la faza finală cu peste 50 de puncte. "Astăzi am premiat 21 de copii, numai locurile I, II și III. Fiind un concurs la prima ediție a fost organizat numai cu itemi grilă și la clasa a VI-a am avut surpriza să avem trei premii I, trei premii II și trei premii III. Concursul a oferit elevilor participanți prilejul de a conștientiza nivelul lor de pregătire și a oferit la nivel județean o evaluare unitară", declara, ieri, prof. Daniela Bălănescu, inspector școlar de specialitate matematică.
Prezentă la festivitatea de ieri, președinta Societății de Științe Matematice, filiala Constanța, prof. Gabriela Constantinescu, a precizat: "Încercăm la nivel județean să prelungim colaborarea care există la nivel național între Societatea de Științe Matematice și Ministerul Educației, privind promovarea competițiilor matematice, promovarea copiilor cu aptitudini matematice. Constanța reprezintă, la nivel național, o forță. Rezultatele pe care le obținem sunt întotdeauna notabile, cuantificabile în partea superioară a clasamentului. Avem copii cu care ne mândrim, avem subiecte la olimpiade care sunt considerate de reper, avem colegi care sunt foarte buni problemiști. În acest context, este de salutat inițiativa Inspectoratului Școlar de a organiza acest concurs adresat elevilor de gimnaziu. Sunt copii care, prin rezultatele bune obținute la acest concurs, au confirmat și mai departe, la olimpiade".
De asemenea, prof. Adriana Cristina Oprea, inspector școlar general adjunct, a dorit să remarce că "premiile pe care le-am acordat astăzi, cu ajutorul sponsorului Polaris, reprezintă o importantă recunoaștere a valorii lor în comunitatea constănțeană, pentru faptul că știu matematică și ne pot reprezenta ca județ. Eu consider că cine știe bine matematică poate să-și asume mai ușor și alte cunoștințe, care să-l ajute în viață, pentru că îi structurează informația, îi ordonează gândurile și poate face alegeri mai ușoare în viață".
Fondul de premiere pus la dispoziție de sponsor atât pentru cei 21 de elevi, cât și pentru profesorii care au colaborat la formularea subiectelor și organizarea concursului a fost de 3.500 lei.