Mulți dintre noi, părinții, ne-am dori să trimitem copiii la studii în străinătate, pentru a le oferi șansa unei deschideri către civilizație și a unor acumulări pe care învățământul românesc nu le mai oferă, dar ne temem că nu le vom putea asigura contravaloarea acestui parcurs.
Pentru aceea dintre dvs. care doresc să afle mai multe amănunte despre posibilitatea studiului peste hotare, joi, 7 martie, la hotel "Ibis", între orele 11-16, se va organiza a doua ediție a Târgului "World Education" în cadrul evenimentului "Săptămâna educației în străinătate".
Temele principale vor fi consultanță educațională gratuită pentru admiterea cu succes la universități din Europa, dar, în premieră, vor fi prezenți și reprezentanți ai unor colegii din Elveția și Marea Britanie.
Ediția din octombrie 2012 a suscitat interesul a peste 1.200 de participanți, dintre care doar 100 au ajuns să aplice pentru anul universitar 2013-2014.
Printre colegiile din Elveția care vor fi prezente la Constanța, se numără Aiglon College și Leysin American School, renumite pentru facilitățile de schiat în Alpi și pentru absolvenții celebrii, gen Sylvester Stallone și moștenitorul familiei Rockefeller. După cum aveam să aflăm de la Svetlan Danev, coordonatorul proiectului, costurile de studiu într-un colegiu din această țară se situează între 60.000 și 90.000 franci elvețieni, statul oferind o subvenție de maximum 30%.
Marea Britanie va fi reprezentată de către celebrul Colegiu CATS, care asigură accesul la universitățile de top și Liverpool College, unde elevii din UE pot studia fără taxe de școlarizare, ei urmând să plătească doar taxele pentru cazare și ședere, adică în jur de 26.000 lire sterline.
Probabil conștienți de sumele exorbitante solicitate, "Integral Programe Educaționale" anunță un concurs de burse pentru școlile din Marea Britanie, prin care se vor reduce substanțial costurile, chiar cu până la 30-76%. De asemenea, încă din timpul târgului, candidații vor putea să se prezinte la un interviu, pentru o bursă de 40% oferită de Bellerbys College și o bursă de 30% oferită de CATS College.
Vizitatorii târgului vor putea afla și care sunt costurile taberelor de limbi străine în străinătate. Spre exemplificare, pentru prețuri între 780 și 1.200 de euro sunt disponibile cursuri de limbi străine cu durata de două săptămâni pe Țărmul de Vest, Brighton, Sprachcaffe, Malta și altele.
Organizatorii îi sfătuiesc pe toți cei interesați de acest târg să acceseze site-ul www.worldeducation.ro pentru a se înscrie la acest târg, astfel încât să poată fi evitată aglomerația de anul trecut.