Câteva gânduri pentru fratele meu, "Cuget Liber"

437
Câteva gânduri pentru fratele meu,

Articole de la același autor

Anul acesta, în luna ianuarie, am împlinit 70 de ani. Sunt mai tânăr cu aproape șase ani decât ziarul "Cuget Liber", care, iată, a ajuns la ediția cu numărul 9.000. Amândoi am trecut prin vremurile deosebit de grele din timpul ocupației sovietice, regimului comunist, reformelor politice și economice de după Revoluția din Decembrie 1989, crizelor economice și schimbărilor de putere ce au urmat. Amândoi am fost martorii răsturnărilor din sistemul de valori al societății, dar și al schimbărilor tehnologice.

Eu mi-am unit viața cu ziarul "Cuget Liber" în urmă cu 28 de ani și, de atunci, suntem ca frații de cruce, nedespărțiți. Oh, cât efort, câtă muncă i-am dăruit, câtă dragoste am pus în paginile sale! Împreună cu colegii de redacție, l-am ajutat să trăiască glorios și îndrăgit de public, să fie viu, bogat în informații, plăcut la citit, căutat de public.

L-am ajutat să depășească, în forță și cu mândrie, momentele când cei vremelnic aflați la conducerea unor instituții ale puterii locale s-au străduit să-l lovească, să-l suprime. Atunci, cititorii și admiratorii ziarului ne-au fost alături, ajutându-ne să trecem cu bine peste obstacole.

Împreună ne-am adaptat la era digitală și am făcut-o atât de bine, încât ziarul "Cuget Liber" a câștigat o poziție de frunte în universul online, iar cititorii ne răsplătesc efortul, accesându-l în număr tot mai mare.

XXX

Acum, la ediția cu numărul 9.000, îi urez fratelui meu: tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte!

La mulți ani, "Cuget Liber"!



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5588 secunde