Deși vacanța elevilor constănțeni începe oficial luni, 23 februarie, în multe școli, cursurile din ultimele zile ale acestei săptămâni s-au desfășurat cu băncile pe jumătate goale. După suspendarea orelor miercuri, 18 februarie, din cauza ninsorilor abundente, numeroși elevi au decis să nu mai revină la școală nici joi, 19 februarie, iar profesorii spun că se așteaptă ca situația să se repete și vineri.
Suspendarea cursurilor de miercuri, 18 februarie, a fost decisă din motive de siguranță, în contextul condițiilor meteo dificile. Însă, prezența elevilor joi, 19 februarie, a scăzut vizibil în multe unități de învățământ din municipiu și județ. Profesorii spun că unele clase au ajuns să fie pe jumătate goale.
„După o zi liberă din cauza vremii, mulți elevi au considerat că nu mai are rost să vină la școală pentru două zile. Practic, și-au început vacanța mai devreme", a declarat un profesor constănțean.
Profesorii: „Decizia nu vine doar de la copii”
Cadrele didactice susțin că, în ultimii ani, situația se repetă aproape în fiecare an înainte sau după vacanțe. Cum de altfel s-a întâmplat și luna trecută, când, cu de la sine putere, după Bobotează, elevii și-au prelungit vacanța de iarnă cu încă două zile.
Un lucru e cert, majoritatea elevilor (pentru că mai sunt și mici excepții) nu acționează singuri, ci sunt încurajați chiar de părinți să rămână acasă. „Mulți spun direct: părinții le-au spus să nu mai vină. Mentalitatea aceasta - «Ce atâta școală?» - devine tot mai prezentă și ne afectează serios activitatea", ne-a transmis un cadru didactic extrem de revoltat.
Profesorii atrag atenția că ultimele zile de curs nu sunt „de umplutură”, ci includ recapitulări, evaluări sau activități educaționale importante.
Deși regulamentul școlar permite motivarea absențelor în anumite condiții, profesorii spun că valul de lipsă colectivă ridică semne de întrebare.
„Nu mai vorbim despre cazuri individuale, ci despre clase întregi care lipsesc. Este un semnal că respectul față de școală scade", spun dascălii.
În același timp, directorii unor unități de învățământ încearcă să gestioneze situația fără sancțiuni drastice, având în vedere apropierea vacanței.
Părinții: siguranța și vremea, principalele motive
De cealaltă parte, unii părinți consideră că decizia este justificată. Aceștia invocă vremea instabilă, drumurile încă dificile și apropierea vacanței.
„Dacă oricum intră în vacanță luni, nu mi se pare o tragedie că au stat acasă două zile", spun părinți contactați de profesori.
Această diferență de perspectivă a alimentat un nou conflict mocnit între școală și familie, un fenomen tot mai vizibil.
În mai multe unități de învățământ, prezența a scăzut semnificativ, unele clase având chiar jumătate dintre elevi absenți. Profesorii spun că situația creează dificultăți reale în desfășurarea lecțiilor.
„Nu poți continua normal materia când jumătate din clasă lipsește. Practic, suntem puși în situația de a relua totul după vacanță", explică un cadru didactic.
Specialiștii în educație atrag atenția că astfel de episoade reflectă o problemă gravă, și anume scăderea autorității școlii și schimbarea modului în care este percepută educația.
Ne întrebăm, cu certitudine retoric, oare cât de importantă mai este, de fapt, fiecare zi de curs?
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.