Ce universități nu mai pot organiza admitere

132
Ce universități nu mai pot organiza admitere - studentiacte-1374059673.jpg

Articole de la același autor

Șase instituții de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu nu vor mai putea organiza admitere, începând cu anul universitar 2013-2014, pentru că nu au solicitat evaluare la termen și au mai multe nereguli, a declarat ministrul pentru Învățământ Superior Mihnea Costoiu.

Cele șase universități vor intra în lichidare pentru toate programele de studii de licență, a precizat ministrul Mihnea Costoiu, atrăgând atenția candidaților că trebuie să verifice la fiecare universitate dacă programul de studii pentru care optează este autorizat provizoriu sau acreditat.

Instituțiile vizate sunt Universitatea "Mihai Viteazul" din Craiova, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, Societatea Ateneul Român - Universitatea Ecologică "Traian" din Deva, Fundația Universitară "Milenium" din Timișoara, Fundația pentru Promovarea Învățământului European (FINE) - Universitatea Wales - România din București și Asociația pentru Învățământ Superior în Comerț și Turism - Universitatea de Științe, Arte și Meserii din București.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.492 secunde