"Cel mai greu pe scenă e să taci, și totuși să transmiți"

Turchian Nasurla, actriță a Teatrului de Stat Constanța, una dintre ex-ponentele de bază ale tinerei generații, este cunoscută pentru rolurile bine construite în special în spectacolele "Inimi cicatrizate" și "Terorism". A absolvit Facultatea de Arte, specializarea Arta Actorului, la Universitatea "Ovidius", la clasa prof. Lică Gherghilescu, și este angajată a Teatrului de Stat de patru ani. Este ambițioasă și are o atenție vie pentru oameni, fiind în același timp asistentă medi-cală la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Municipal Mangalia, unde ajută oamenii aflați în situații limită, încă din 1990. Tot spitalul este locul unde construiește tipologii în funcție de oamenii pe care îi cunoaște. S-a redescoperit pe sine prin teatru, lucru pe care îl datorează în primul rând geniului unor regizori cu care a lucrat – Radu Afrim ("Inimi cicatrizate") sau Felix Alexa ("Terorism").

În această stagiune o putem vedea pe scenă în spectacolele "8 femei" și "Terorism".

- Unde se întâlnesc cele două meserii pe care le practici cu egală pasiune?

- Ca asistentă, mă simt împlinită, pentru că acolo te întâlnești cu absolut toate cazurile, ajuți oamenii, ți se mulțumește, e o meserie nobilă. Ca și la teatru, unde ți se mulțumește la final, prin apla-uze. La spital mă consider o profesionistă. Dar pe locul I e teatrul. E locul în care mă regăsesc pe mine însămi, pe când la spital trebuie să ai o anumită conduită, pentru că omul vine acolo într-o situație specială. Pentru mine, spitalul e un loc fantastic, unde poți găsi personaje. Când vine la medic, omul are diferite reacții, pentru că e într-o situație limită, e fantastic ce se întâmplă.

- Care a fost momentul

în care ai decis să devii actriță?

- M-am făcut actriță pentru că, în liceu (Liceul Sanitar Constanța – n. red.), îmi plăcea foarte tare de un băiat. L-am văzut o dată cu o fată deosebit de frumoasă, prietena lui. Atunci mi-am spus: "Ce pot eu să fac ca să fiu mai tare decât ea? Nu o să arăt niciodată ca ea, dar, dacă mă fac actriță, o să îmbă-trânesc frumos, pentru că o divă îmbătrânește mai frumos decât o fostă miss". Atunci am luat decizia. Așa că omul acesta, fără să vrea, și-a pus amprenta asupra devenirii mele ca actriță, în mod indirect. El nu știe acest lucru, nu i-am spus-o niciodată. I-am trimis o dată o invitație la una dintre piesele în care jucam, într-un fel pentru a-i mulțumi. Dar nu a venit.

- Cu ce crez urci

pe scenă?

- Un regizor cu care am lucrat mi-a zis o cânva: "De fiecare dată când urci pe scenă, să joci ca și cum ar fi pentru ultima dată". Îmi plac sălile pline, pentru că simt publicul, simt când se creează o chimie între actor și spectator. E mare lucru când oamenii se ridică și te aplaudă. Și sunt plăcut impresionată să văd în sală foarte mulți tineri. Nu sunt un trend-setter, fiecare dintre noi e un om simplu. Un profesionist adevărat trebuie să fie realist, și bine echilibrat psihic, să știe să se detașeze sau să empatizeze, dar până la un punct, pentru că, dacă te confunzi sută la sută cu personajul, cazi în patologic. Nu cred că e lucrul cel mai bun pentru sănătatea ta mentală. Te dăruiești, te implici, dar trebuie să-ți cunoști limitele.

- Nu este contopirea totală cu personajul o expresie a autenticității?

- Personajul îl construiești cu datele tale. Chiar și dedublarea se face cu datele tale. Dedu-blarea nu e la îndemâna oricui, am cunoscut oameni în acest sens și sunt geniali în momentul acela, dar nu știi dacă mai pot face și altceva. Dacă se întâmplă, atunci acolo e ceva, care nu e tocmai OK, poate să dea foarte bine, dar nu e cu bătaie lungă. Pe scenă ai nevoie de minți sănătoase un actor, în primul rând, trebuie să fie inteligent, pentru că meseria asta te consumă pe dinăuntru, și nu este ușor să creezi caractere și să te joci cu sufletul tău și cu al celor din jur.

- Personajul te anulează sau te redefinește?

- În teatru, pe lângă desco-perirea personajelor, te desco-peri și pe tine ca om, iar asta mi se pare paradoxal aici intră și geniul regizorului. Mi s-a întâmplat ca, datorită unor re-gizori, să descopăr alte valențe ale personalității mele. Cred că un regizor face ca spectacolul să strălucească, dar ca el să reziste, trebuie să intervină actorul. Cea mai mare bucurie e să te întâlnești cu un regizor care să te pună la muncă. La teatru am fost, într-un fel, privilegiată, pentru că am jucat în spectacolele lui Afrim, Alexa, Rancea, Bargetto Dintre toți, Radu Afrim m-a incitat cel mai tare.

- Definiții de sine

și perspective ?

- Sunt tătăroaică sută la sută, sunt tradiționalistă, dar nu sunt habotnică, sunt extrem de liberă în gândire, dar asta nu în-seamnă că nu respect cultul musulman. Dacă pe scenă apar uneori puțin mai dezbrăcată, nu înseamnă că sunt o ușuratică, asta este meseria mea, și oamenii înțeleg acest lucru. Încerc să-mi fac meseria cât pot de bine. Sunt un om simplu, o navetistă: Mangalia – Constanța zilnic.

Îmi place de mor ceea ce fac, este drumul pe care singură mi l-am ales, am colegi extraordinari în teatru și la spital, și am avut șansa să lucrez cu regizori extra. Mai departe, îmi doresc să fiu sănătoasă, iar ca femeie îmi doresc să fiu iubită.