"Cinci femei de tranziție", la petrecerea de după

Frustrări, defulări, melancolii post-menopauză, frivolități și platitudini lingvistice. Acestea au fost coordonatele spectacolului "Cinci femei de tranziție", jucat marți seara la Casa de Cultură. Rodica Popescu Bitănescu, Aimée Iacobescu, Iuliana Călinescu, Magdalena Cernat și Vivian Alivizache au intenționat să întruchipeze femeia post-comunistă, cuprinsă de frenezia "libertății", dar încă afectată de reminiscențele fostului regim.

Modul în care tranziția și-a pus amprenta pe cele cinci femei (mai degrabă patru, una dintre ele făcând parte din tânăra generație, "avându-le pe toate de-a gata"), este prezentat, fără mari pretenții, cu doza necesară de umor, de patetism deloc subtil, cu o înlănțuire neunitară de replici. Totuși, efectul amuzant al acestui lanț al slăbiciunilor textuale și interpretative a fost în favoarea publicului.

Petrecerea celor cinci are toate ingredientele necesare unui fiasco: bătaie, vești neplăcute, plânsete, vomă, defulări (deși acestea pot fi, la un anumit nivel, termenii unei petreceri reușite). Conturarea personajelor mizează pe anumite tipologii: Rodica plânge după magia dictatorială, Vivian face apologia femeii independente, pornind de la propriul cult al personalității pe care îl expune cu nemărginită generozitate prietenelor de pahar și confesiuni, Aimée, profesoara care nu dă nici măcar un opt, pentru că atunci nimeni nu ar mai veni la meditații, este îngropată în pretextul corectării tezelor, pe Magdalena, dotată cu o distincție a reacțiilor, o prinde bine ipostaza mamei respinse de propriul fiu, în timp ce Iuliana, cea mai tânără, este încercată de sentimentul unei atemporalități pe care îl exprimă, însă, destul de confuz.

Discuțiile celor cinci, rupte parcă dintr-un club al femeilor părăsite, măritate și iarăși părăsite, se transformă, pe parcurs, într-un scurt tratat de trecere prin viață, coordonat de doamne amețite de alcool, de trecut și, pe alocuri, de prezent. Tânăra care ar fi trebuit, probabil, să rupă rândurile, a trecut, în cele din urmă, în cealaltă tabără. Șovăind între viitor și prezent, a pledat pentru avantajele trecutului. Plictiseala din interpretarea ei s-a simțit în jocul apatic al limbajului, nota discordantă neputând fi realizată așa cum s-ar fi așteptat.

Clișeul bătrânelor nostalgice după sexul clandestin din tinerețe, după spontaneitatea reacțiilor și farmecul nopților din parc a conturat, voluntar sau involuntar, contracțiile traumatice ale fostului regim și modalitățile de evadare puse la dispoziție de actualitate.