Cinci medalii pentru echipa României la Olimpiada Internațională de Fizică 2019

522
1 min citire
Cinci medalii pentru echipa României la Olimpiada Internațională de Fizică 2019 - fizica-1563209117.jpg
Lotul olimpic de fizică al României a obținut rezultate remarcabile la a 50-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Fizică (IPhO): patru medalii de argint și o medalie de bronz.
Ariana Dalia Vlad, Iosif Theodor, Ionel Emilian Chiosa și Ștefan Dolteanu au fost medaliați cu argint, iar Sabina Drăgoi a intrat în posesia medaliei de bronz.
Ionel Emilian Chiosa a primit și premiul special Best Creative Solution.
Toți componenții lotului sunt elevi ai Liceului Internațional de Informatică din București, informează Biroul de comunicare al Ministerului Educației Naționale.
Delegația României a fost coordonată și însoțită de profesorii Delia Davidescu (Liceul Internațional de Informatică din Capitală), Adrian Dafinei și Virgil Băran (Facultatea de Fizică a Universității București). La întoarcerea în țară, echipa va fi întâmpinată și felicitată de către reprezentanții Ministerului Educației Naționale.
Ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Fizică s-a desfășurat la Tel Aviv (Israel), în perioada 7-15 iulie, și a reunit peste 380 de concurenți din 82 de țări.
Competiția a constat în susținerea a două probe (una teoretică și una experimentală) cu durata de 5 ore fiecare. Un concurent poate obține un scor maxim de 50 de puncte (30 de puncte la proba teoretică și 20 la proba experimentală).
Prima Olimpiadă Internațională de Fizică s-a desfășurat în 1967, la Varșovia (Polonia), cu participarea a 5 țări, inclusiv România. Țara noastră a găzduit IPhO de două ori (1972 și 1983).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0359 secunde