Cine sunt cei doi români laureați ai Premiului Cetățeanului European

95
Cine sunt cei doi români laureați ai Premiului Cetățeanului European - doilaureatidinromaniaaipremiului-1465482772.jpg

Articole de la același autor

Iordan Bărbulescu și Barbara Knowles sunt laureații din România ai Premiului Cetățeanului European - ediția 2016, distincție acordată de către Parlamentul European. Cei doi fac parte dintr-un grup de 50 de persoane și organizații din întreaga Uniune Europeană cărora li s-a acordat această distincție, în urma unei decizii a Cancelariei Premiului European, adoptată la începutul lunii iunie. Premiul se acordă sub forma unei medalii de onoare și are o valoare simbolică. 


Iordan Bărbulescu a fost propus de către deputatul Victor Negrescu (S&D, RO). Ocupă funcțiile de director al Departamentului de Relatii Internaționale și Integrare Europeană în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și de președinte al Senatului SNSPA.


În motivația care a însoțit propunerea este menționată activitatea desfășurată în mediul academic și diplomatic românesc în general, și activitatea în cadrul SNSPA, în mod special. Printre rezultatele profesorului Bărbulescu sunt amintite reformarea Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul SNSPA, inițierea în România a unor cursuri despre instituțiile, politicile și procesul decizional al UE, precum și extinderea programelor de studii dedicate cercetării Uniunii Europene.
Barbara Knowles a fost propusă de către un grup de trei deputați - Iuliu Winkler (RO, EPP), Csaba Sógor (RO, EPP) și Catherine Bearder (UK, ALDE) - care au menționat în motivație activitatea sa privind identificarea și conservarea habitatelor și a speciilor din peisaje agro-pastorale din Transilvania, implicarea în protecția biodiversității peisajelor agricole tradiționale românești și influențarea politicilor UE privind agricultura ecologică. Activitățile care au dus la nominalizarea sa s-au desfășurat din pozițiile de cercetător la Universitatea din Cambridge, consilier în domeniul Politicii Științei la Royal Society of Biology din Marea Britanie, membru fondator al organizației Natural Capital Initiative și al proiectului "Arbori remarcabili din România" (lansat de ASR Prințul Charles) și mentor în cadrul Asociației Microregionale Pogány-havas din Miercurea Ciuc. 


Barbara Knowles a decedat în aprilie 2016, premiul fiindu-i acordat post-mortem. 


O ceremonie centrală pentru toți laureații este programată la Bruxelles în octombrie, fiind precedată în această toamnă de ceremonii naționale în statele membre. 


Premiul Cetățeanului European se acordă de către Parlamentul European anual, începând din anul 2008, pentru activități sau acțiuni realizate de cetățeni, grupuri, asociații sau organizații care au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune înțelegeri reciproce și a unei integrări mai puternice în rândul cetățenilor statelor membre sau pentru facilitarea cooperării transfrontaliere sau transnaționale în cadrul Uniunii Europene. Sunt luate în considerare, de asemenea, activități sau acțiuni realizate de cetățeni angajați în cooperarea culturală transfrontalieră sau transnațională pe termen lung, care contribuie la consolidarea spiritului european, precum și activități de zi cu zi prin care sunt concretizate valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 
Nominalizările se fac de către deputații în Parlamentul European, urmând ca acestea să fie analizate de către un juriu național format din deputați din țara respectivă. În urma acestei analize, juriile naționale înaintează propunerile către Cancelaria Premiului European, forul care ia decizia finală privind lista tuturor laureaților din anul respectiv. Cancelaria a fost prezidată în 2016 de către Vice-președintele Parlamentului European, Sylvie Guillaume (S&D, FR) și a mai avut în componență trei vicepreședinți ai PE: Ildikó Gallo-Pelcz (EPP, HU), Anneli Jäätteemaki (ALDE, FI), Dimitrios Papadimoulis (GUE/NGL, GR) și un fost Președinte al Parlamentului, Enrique Barón (S&D, ES).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0615 secunde