Cercul Militar din Constanța organizează, cu ocazia Zilei Armatei Române, o serie de evenimente ce au debutat încă de ieri cu Concursul de șah Cupa ZIUA ARMATEI ROMÂNE, care se va încheia joi, 24 octombrie.
De asemenea, tot joi, 24 octombrie, va avea loc o expoziție de carte, iar la ora 12 va fi organizat, în colaborare cu Muzeul Marinei Române, simpozionul "25 OCTOMBRIE - ZIUA ARMATEI ROMÂNE", urmat de o lansare de carte, de la ora 17, "România care contează", semnată de Nicolae Badiu. Sărbătoarea se încheie, la ora 18, cu un spectacol de muzică clasică intitulat "Sărbătorim ostașii noștri", organizat în colaborare cu Colegiul Național de Arte "Regina Maria".