Codul Patrimoniului Cultural Naţional, în dezbatere publică

1469
Codul Patrimoniului Cultural Naţional, în dezbatere publică - ralucaturcanministrulculturiifro-1696431429.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat miercuri finalizarea şi punerea în dezbatere publică a Codului Patrimoniului Cultural Naţional, invitând specialiştii din domeniu la tratarea cu seriozitate a acestui proces.


Raluca Turcan a participat la conferinţa de închidere a proiectului “Monumente istorice - planificare strategică şi politici publice optimizate", în cadrul căruia au fost elaborate proiectele Strategiei Naţionale pentru Protejarea Monumentelor Istorice şi Codului Patrimoniului Cultural Naţional, organizată de Unitatea de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, desfăşurată la Biblioteca Naţională a României.


„Iată că suntem pe punctul de a lansa Codul Patrimoniului în dezbatere publică, un proces pe care vreau să îl tratăm cu seriozitate. Nu este un subiect uşor Codul Patrimoniului. Presupune armonizarea întregii legislaţii în domeniul cultural, presupune armonizarea procedurilor dintre autorităţile locale şi autorităţile centrale, de asemenea o coerenţă în ierarhiile legislative care se aplică pe codul patrimoniului şi, de ce nu, inclusiv o clarificare a domeniului de sancţiuni pentru încălcarea codului patrimoniului. Când ziceam de ierarhie legislativă mă refer la cine are competenţa cea mai potrivită pentru a interveni atunci când este vorba de măsuri legate de patrimoniu: să nu mai existe suprapuneri între autorităţile locale şi autorităţile centrale, să nu mai existe contradicţii între deciziile unora şi ale celorlalţi”, a spus Turcan.


Ministrul a arătat că etapa punerii în transparenţă a Codului patrimoniului are loc miercuri, deoarece a trebuit ca documentul "să fie armonizat cu Codul urbanismului".


„Să nu ne trezim că există un Cod al urbanismului şi după aceea venim noi cu un Cod al patrimoniului, care reglementează regimul monumentelor istorice necorelat cu ceea ce presupune decizia la nivel de regim de construcţie. În momentul de faţă Codul Urbanismului este în Parlament. Urmează să se adopte forma finală. O să urmăresc proiectul procesul de dezbatere publică, astfel încât să ne asigurăm - şi aici e în continuare misiunea voastră, a celor care aţi finalizat Codul patrimoniului - astfel încât variantele finale să fie foarte bine corelate", a precizat Turcan.


Referindu-se la Strategia Naţională pentru Protejarea Monumentelor Istorice, Raluca Turcan a subliniat că este corect să avem o astfel de strategie, "mai ales că funcţionăm într-un cadru legislativ european corelat".


Raluca Turcan şi-a exprimat convingerea că ar trebui "să prioritizăm, ca ţară, regenerarea fondului construit şi reutilizarea patrimoniului ca măsură de combatere a schimbărilor climatice".


„Pentru că, fie conceptualizăm, fie nu, am intrat într-o nouă etapă, inclusiv din perspectivă climatică şi atunci dacă noi nu ne concentrăm pe regenerarea şi prioritizarea regenerării patrimoniului construit, riscăm ca într-o perioadă nu neapărat foarte lungă de timp să nu mai avem patrimoniu de protejat, pentru că el se deteriorează. Din punctul meu de vedere stăm catastrofal din perspectiva salvgardării identităţii noastre naţionale reprezentată de patrimoniu. Pentru că, nu ştiu dacă din dezinteres, dacă din cauza subfinanţării cronice, parcă nu ne-a preocupat cum putem noi păstra mai bine o componentă esenţială a ceea ce ne defineşte pe noi ca naţie şi care reprezintă parte din devenirea noastră ca naţie", a mai spus ministrul Culturii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3642 secunde