Colegiul "Mircea cel Bătrân", cel mai bun liceu din țară la Gala "10 pentru România"

2062
Colegiul
Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" (CNMB) din Constanța s-a clasat pe primul loc în topul celor mai bune licee din România, la Gala "10 pentru România", organizată de Realitatea TV. Evaluările și nominalizările au fost făcute de ARACIP - Asociația Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.

Evenimentul a meritat sărbătorit de profesori, elevi, absolvenți și colaboratori ai prestigioasei instituții de învățământ constănțene. Astfel că, în sala de sport a Colegiului "Mircea cel Bătrân" a avut loc o manifestare care a marcat victoria de luni seară din cadrul Galei "10 pentru România", triumf gustat, în aceeași măsură, și de elevi și de profesori.
La Ateneul Român, locul unde s-a desfășurat Gala "10 pentru România", trofeul a fost primit de prof. dr. Vasile Nicoară, directorul CNMB, și de Mihai Radu Popescu, cel mai proaspăt olimpic internațional al colegiului constănțean. De asemenea, ei au fost însoțiți pe scenă de regizorul Stere Gulea, absolvent al CNMB, care a dat citire laudatio.
Emoțiile nu au rămas, însă, la București, ci i-au însoțit pe directorul colegiului și pe Mihai Radu Popescu și la Constanța, emoții pe care le-au transmis și celor care li s-au alăturat în sărbătorirea recentei victorii.
"Sunt foarte emoționat și sunt mândru de liceul nostru. Acest premiu este o încununare a muncii profesorilor, directorilor și, nu în ultimul rând, a elevilor. Este o distincție specială și ne onorează, pentru că și mirciștii, mari și mici, sunt oameni speciali", ne-a spus Mihai Radu Popescu, clasa a IX-a, premiat recent cu medalia de aur la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori de la Baku.
Pentru el, învățatul nu e o datorie. Din contră: "Învățatul este o distracție în sine pentru că descopăr chestii noi. Odată ce am aflat că toate lucrurile se leagă între ele privesc altfel viața", ne mărturisește elevul, poreclit de prof. dr. Nicoară "Secondstein" (second Einstein).
La fel de emoționat și de onorat de locul I pe țară la secțiunea Cel mai bun liceu din țară a fost și prof. dr. Nicoară: "A fost o seară fantastică! Să fii sub cupola Ateneului e un lucru extraordinar, și să mai ai și marea fericire și onoare să fii declarat «Cel mai bun liceu» a fost o povară dulce pe care am împărțit-o cu un copil excepțional, de geniu - Mihai Radu Popescu. Am fost fericit să-l avem alături de noi și pe Stere Gulea, cunoscut în lumea cinematografică mai ales".
La eveniment au mai luat cuvântul Elena Buhaiev, șeful ISJ Constanța, viceprimarul Decebal Făgădău, liberalul Dănuț Culețu, și prof. Cristina Anghel, directorul Liceului Teoretic "Ovidius", care au felicitat echipa CNMB: "Am avut ocazia să întâlnesc oameni excepționali aici. Colegiul își face datoria în continuare, pentru că cel mai important lucru e calitatea umană, pe care am resimțit-o din plin. Sunt generații întregi de elevi și profesori care au făcut cinste liceului", a spus Dănuț Culețu.
Șeful ISJ, Elena Buhaiev, a avut încredere că cel mai bun liceu din țară va fi desemnat Colegiul "Mircea cel Bătrân": "N-am avut emoții aseară, eram convinsă că vom lua locul întâi. Emoțiile au fost la început, acum o lună și jumătate, când am fost contactată de grupul «Realitatea». Lista nu a fost numai de 10 colegii și licee, ci a fost mult mai mare. Au fost foarte multe unități de învățământ angajate în această întrecere. Misiunea ARACIP a fost grea", a spus Elena Buhaiev.
Succesul colegiului constănțean a fost marcat și de corul și ansamblul de dans al CNMB, care a susținut momente artistice, spiritul mircist fiind, astfel, accentuat de spiritul sărbătorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 23 Decembrie 2009
Stire din Cultură-Educație : "Poveștile iernii prin ochii de copil"
Pagina a fost generata in 1.8344 secunde