Competențe pentru piața globală a muncii, la Colegiul Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" din Constanța

217
Competențe pentru piața globală a muncii, la Colegiul Tehnic de Marină

Articole de la același autor

Colegiul Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" din Constanța implementează, în anul școlar 2017 – 2018, proiectul Competențe pentru piața globală a muncii, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus +. Proiectul își propune să sprijine formarea profesională a 20 de elevi din clasa a XII-a, profil tehnic, calificările Tehnician transporturi și Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații, într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

"Obiectivul general pe care dorim să îl atingem prin implementarea acestui proiect se încadrează în Contextul Programului Erasmus+ privind politica de cooperare în VET, pentru competențe și ocuparea forței de muncă. Acesta va fi atins prin dezvoltarea de cunoștințe, abilități și atitudini în detectarea defectelor și exploatarea mijloacelor de transport prin stagii de practică în Europa, pentru creșterea atragerii către carieră a performanței în domeniul ales", explică prof. Iuliana Negreț, directorul Colegiului Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" Constanța.

De asemenea, proiectul vizează promovarea dezvoltării personale a beneficiarilor, prin mobilitate în scop educațional, promovarea abilităților lingvistice, sociale, multiculturale și a deschiderii către valorile europene, pentru participare pe piața europeană a muncii. În plus, se are în vedere consolidarea unui parteneriat cu instituții europene care să faciliteze mobilitatea elevilor și să sprijine calitatea în educație și formare profesională prin bunele practici de instruire practică.

Partenerii implicați în proiect sunt cinci companii din domeniul întreținerii și reparării vehiculelor din Granada, Spania: J. Palacios Motos, Talleres Jomasur S.L., Talleres, J. Calero Motorsport, Uveme Talleres, Talleres Rasauto – organizații de primire, precum și M.E.P. Europrojects Granada, Spania, organizația intermediară.

Rezultatele așteptate ale proiectului se vor reflecta în nivelul de performanță al formabililor în procentul îmbunătățit al ocupării după finalizarea studiilor liceale.

Concursul pentru selecția participanților se va desfășura miercuri, pe 4 octombrie, la sediul colegiului. Candidații vor susține probă scrisă pentru evaluarea competențelor profesionale în domeniu, probă scrisă la limba engleză. Dosarul trebuie să cuprindă și foaia matricolă a candidatului pentru anul școlar încheiat 2016 – 2017, precum și o scrisoare de motivație pentru participare la stagiul de practică european.

Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.colegiuldemarina.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 30 Septembrie 2017
Stire din Cultură-Educație : Duminică, toții copiii merg la teatru!
Sâmbătă, 30 Septembrie 2017
Stire din Cultură-Educație : Expoziție în memoria scriitorului Ion Aramă
Pagina a fost generata in 1.4541 secunde