Concurs național de creație literară „Fascinația Mării”

696
Concurs național de creație literară „Fascinația Mării” - concurs-1624269233.jpg

Articole de la același autor

Cercul Militar Constanţa împreună cu Cenaclul Literar „Mihail Sadoveanu” organizează, în perioada 18 iunie – 29 octombrie 2021, ediţia a VIII-a a Concursului Naţional de Creaţie Literară „Fascinaţia Mării”.

Printr-o creație în proză sau o poezie, artiștii sunt așteptați să transmită imaginea metaforică a „fascinaţiei mării”, până la data de 31 august 2021. Concursul cu tema „Marea şi oamenii” este structurat pe două secțiuni. Prima secţiune este de proză scurtă - câte două schiţe, maximum două pagini fiecare (dintre care una la temă), iar cea de-a doua secţiune este de poezie - două poezii (dintre care una la temă).

Concursul este deschis tuturor creatorilor de gen din cercurile militare, instituţiile militare de învăţământ, unităţile militare şi alte instituţii de cultură din afara Ministerului Apărării Naţionale.

Lucrările vor fi trimise, în format electronic, la adresa de e-mail: [email protected] sau pe CD/DVD la adresa: Cercul Militar Constanţa, str. Fulgerului nr. 99, Cod poștal 900218, Constanţa, cu menţiunea „Pentru concurs Cerc Militar 2021”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6774 secunde