Etapa județeană a ediției a VII-a a Festivalului concurs de inter-pretare instrumentală "Cantabile" pentru elevi din sistemul de învățământ tradițional a dat startul pregătirilor.
Festivalul "Cantabile" este un concurs la care pot participa elevi talentați din întregul județ Con-stanța, aceștia urmând să evolueze pe scenă prin interpretarea a două piese live, interpretate alături de un instrument muzical.
"Din experiențele anterioare, ne așteptăm să participe un număr de aproximativ 100 de concurenți din localitățile Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Năvodari și Constanța. Probele de concurs se vor desfășura public, iar interpretarea pieselor se va face din memorie. Evoluția concurenților va fi înregistrată audio, în vederea inscrip-ționării unui CD audio, care va fi multiplicat și oferit concurenților în cel mult o lună de la desfășurarea concursului, într-un cadru oficial, festiv", au declarat realizatorii.
Pentru a asigura o jurizare obiectivă și corectă, evoluția concurenților va fi filmată. Fiind un festival - concurs de interpretare, se jurizează momentul evoluției concurenților pe scenă, nu premiile obținute la alte concursuri sau palmaresul acestora.
Gala laureaților este ultima probă ce se se va desfășura, iar concurenții care se vor clasa pe locul I vor evolua în Gală, interpretând o piesă, pentru a putea oferi posibilitatea evaluatorilor de a juriza și a alege concurentul cu cea mai bună evoluție, care va obține Marele Premiu.
"Momentan ne aflăm la începutul pregătirilor, punem la punct detalii legate de locația festivalului, anul trecut spre exemplu, s-a desfășurat la Casa de Cultură din Năvodari, și vom publica în cursul lunii care vine, toate de-taliile legate de înscrieri", a declarat, pentru "Cuget Liber" Dorina Ivanciu, unul dintre organizatorii festivalului.