"Concursul de directori va fi un eșec!"

1119
8

Articole recomandate

Liderii sindicaliștilor din învățământ nu încetează să acuze graba cu care se organizează concursul de directori, considerând că nu va conduce la depolitizarea acestor funcții,  ci va avea consecințe negative asupra beneficiarilor primari ai educației, elevii! 


Într-un comunicat dat publicității, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ afirmă: "Nu putem ac-cepta ca un concurs de o aseme-nea importanță să se desfășoare într-un interval de timp atât de scurt și în condițiile pe care ministerul le «impune» de pe o zi pe alta! Este evident faptul că organizarea concursului în acest moment, în con-textul legislativ actual, nu va conduce la depolitizarea funcțiilor de directori și directori adjuncți, în condițiile în care doi dintre membrii comisiei de concurs sunt reprezentanți ai autorităților administrației publice locale, evident cu orientare politică (care foarte probabil vor veni cu nota în plic) și un membru este repre-zentantul inspectoratului școlar, iar cei doi reprezentanți ai cadrelor didactice din unitate sunt minoritari și nu au un rol decizional și nici determinant în desfășurarea acestui concurs.


Nu poți institui interdicții de ocupare a funcției de director după câștigarea concursului, pe considerentul că soțul/soția sau o rudă de gradul I (părinți, copii) este angajat (indiferent de funcția ocupată) la nivelul unității de învățământ pentru care a candidat sau exercită o funcție de îndrumare și control la nivel de inspectorat școlar sau, după caz, o funcție de conducere la nivel de inspectorat școlar, casa corpului didactic, palatele și clu-burile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare. O asemenea interdicție nu este prevăzută în Legea educației naționale sau printr-un alt act normativ. Amintim MENCS că un ordin de ministru nu este superior legii! 


Este o «premieră națională» faptul că proba scrisă nu poate fi contestată și este eronat modul cum a fost gândit punctajul care se acordă la evaluarea CV-lui. Titlul științific de doctor și participarea la stagii de formare/perfecționare în străinătate sunt două criterii nerelevante și tot-odată greu de atins pentru majori-tatea candidaților. 


Numirea directorilor începând cu semestrul al II-lea al anului școlar 2016-2017 va bulversa întregul sis-tem educațional, generând o amplă etapă de mobilitate a personalului didactic în timpul cursurilor, mulți profesori suplinitori riscând să-și piardă locul de muncă.


Federația Sindicatelor Libere din Învățământ se delimitează de previzibilul eșec al acestui concurs și consideră că depolitizarea funcțiilor de conducere din învățământ presupune, în primul rând, modificări im-portante ale Legii educației naționale, astfel încât factorul politic să fie exclus din viața comunității școlare".


Comentează știrea

Prpfesori
27 septembrie 2016
Asteptam explicatii

Bine ca FSLI recunoaste ca pana acum numirile de directori au fost politice si s-a stiut, ba mai mult s-a trecut cu vederea! "Nu mai acceptam" ceea ce am acceptat dintotdeauna. Foarte bine ca ne-am trezit, dar cum propun reprezentantii sindicatului sa fie eliminat factorul politic? Prin schimbarea Legii educatiei si a Metodologiei....Iar? A cata oara? Sa ne spuna si noua FSLI -ul ce inseamna un ESEC la acest concurs. In ce consta el?

Funeriu trista amintire
28 septembrie 2016
Incompetenta si rautatea

Funeriu si acum Bucovala. Aghiotanta lui funeriu este Anisia. Dar Bucovala este cea mai proasta combinatie de insusiri. Felicitari lui Stan si succes. Trăim cea mai neagră si perioada urâta si proasta bucovala este vinovata.

cititor
28 septembrie 2016
Poftiiim?

N-am inteles nimic. Ia-o de la capat! Funeriu, Anisia, Bucovala, Stan........Dormi sau nu te-ai trezit?

Răspuns la: Incompetenta si rautatea
Adăugat de : Funeriu trista amintire, 28 septembrie 2016
Funeriu si acum Bucovala. Aghiotanta lui funeriu este Anisia. Dar Bucovala este cea mai proasta combinatie de insusiri. Felicitari lui Stan si...
RADUCU POPESCU
28 septembrie 2016
REVINE

Dupa toate matrapazlacurile facute de pe cand era general, RADUCU revine, si nu oriunde. In comisiile de concurs pentru directori, ba chiar la anumite scoli CU DEDICATIE. Fiti atent domnule ministru Dumitru ca buna dumeavoastra intentie se va transforma in tintuirea politica a unor directori. Vor cadea ,sau vor promova, dupa cum INTERESUL o cere diverse capete, deoarece politicul la Constanta este pana in maduva oaselor in comisiile de concurs. Cum reprezinta acesti membrii in comisii consiliile locale? Pe ce criterii au fost numiti? Sigur este ca RADUCU SI-A ALES scoala care i-a dat cea mai mare bataie de cap pe cand era inspector, cea monitorizata de Minister, unde a protejat-o pana la sacrificiu pe fosta directoare.

Raducu Popescu
28 septembrie 2016
revine cu forte mai mici

Daca si sindicatul spune ca reprezentantii autoritatilor locale ( evident orientate politic) vor veni la concurs cu nota in plic, ce sa ne mai miram daca domnul acesta, raducu popescu vine special in comisie ptr anumiti favoriti....pe care ii vrea directori in unele scoli? Nu cred ca ii mai tine palma lui stan, ca n-o fi fraier. Poate vine ptr altii, o mai avea si alti preferati. Ghinionul lor este ca de data asta concursul va fi monitorizat si supravegheat in asa hal , cu inregistrari audio-video, cu reprezentanti de la minister si observatori de peste tot, incat doar daca vor sa treaca pe la DNA isi vor permite vreo smecherie sau vreo frauda. Vezi recentul concurs, unde s-ar zice ca notele si rezultatele au fost pe bune!

NU CRED
29 septembrie 2016
IN CORECTITUDINE

Eu nu pot sa cred ca o doamna profesor care a luat 47 de puncte din 50 la proba scrisa ( la concursul de inspector general adjunct) nu a fost in stare sa raspunda la intrebarile ce i s-au adresat la interviu si nici ca nu a putu sa-si sustina un plan managerial sau operational.Sunt sigura ca a fost inlaturata POLITIC. Nu o vor in echipa. Este prea corecta, nu-si mai pot face ele jocurile cum vor. Ma astept la acelasi lucru si la concursul de directori.

mitica
29 septembrie 2016
jalnic

Domnilor si doamnelor de la sindicat, ati fost prezenti ca observatori la toate concursurile de orice fel organizate pana in prezent. Ce ati avut de spus la toate faradelegile facute cu nemiluita ? V-a apucat grija asa, dintr-o data ? Ce urmariti de fapt ? Caci despre moralitatea dumneavoastra nu vrem sa discutam...

Profesor
30 septembrie 2016
Marcu

Marcu , iti scri singura comentariile ! Cui crezi ca-i pasa ce puncte ai luat tu ? De cate ori ai fost la concurs , deja poti sa-ti faci mutatie pe adresa ministerului. Iesi , esti o catastrofa la clasa ! Stie tot liceul !

Răspuns la: IN CORECTITUDINE
Adăugat de : NU CRED, 29 septembrie 2016
Eu nu pot sa cred ca o doamna profesor care a luat 47 de puncte din 50 la proba scrisa ( la concursul de inspector general adjunct) nu a fost in...
Pagina a fost generata in 0.53 secunde