"Consider teatrul pentru copii primul nivel de educație"

Pe Clara Ghiuvelechian, cei mici o știu în special din rolurile negative pe care le interpretează pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța. Cei mari o cunosc de la Universitatea "Ovidius", unde predă actoria studenților de la Artele spectacolului. A fost actriță, timp de 10 ani, a Teatrului "Ovidius", și din 2005 este angajată a Teatrului pentru Copii și Tineret, unde, așa cum mărturisește, are bucuria de a fi tot timpul pe scenă, în fața celui mai sincer și mai lipsit de convenții public - copiii. A jucat în spectacole ca "Visul unei nopți de vară", "Revizorul", "Gaițele", "Filumena Marturano" sau "Piatra din casă", dar și în "Motanul încălțat", "Turandot". Este născută pe 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului. Crez personal: munca este cea care dă consistență talentului.

- Care au fost primele contacte pe care le-ați avut cu scena?

- Am absolvit secția Actorie a Universității "Hyperion", în 1996, la clasa profesorilor Lucian Iancu și Liviu Manolache și am debutat în timpul studenției, la București, în spectacolele "Regele Cerb" și în "Opera de trei parale", regizate de Liviu Manolache, iar la Constanța în spectacolul "Cușca de hârtie", semnat de același regizor.

- Care dintre cele două tipuri de teatru vă avantajează profesional - dramatic sau pentru copii?

- Formația mea merge pe dramă. La Teatrul pentru Copii am fost invitată să joc… am înlocuit pe cineva, și apoi am văzut că e frumos, iar copiii sunt un public sincer, care nu aplaudă de complezență. Așa că am rămas aici și, în plus, aici am posibilitatea de a juca mereu roluri diverse.

- Motivații?

- Faptul că nu e o meserie monotonă. Dacă n-ar fi teatrul, cred că aș muri. A trebuit, la un moment dat, să nu mai joc, timp de șase luni, și cred că o lună am plâns non-stop. Publicul e cel care te motivează, în general. Teatrul pentru copii e o lume specială, pe care n-o înțelege oricine. Mulți din afară cred că e o joacă, dar în spatele cortinei e vorba de multă muncă. Din exterior se vede ca fiind o meserie ușoară, dar lucrurile nu stau chiar așa.

- Triumfuri profesionale?

- Am triumfuri mici și dese. E mai bine așa, decât să ai un triumf răsunător, după care să nu mai audă nimeni de tine. Dar aștept încă să se mai întâmple ceva.

- Roluri preferate?

- Pentru mine, cele mai ofertante roluri sunt cele negative, deși copiii iubesc personajele pozitive. Pe mine nu prea mă iubesc, pentru că am roluri de vrăjitoare. Apropo de reacțiile copiilor, mi-a plăcut foarte mult atitudinea copiilor de la țară, când am fost cu spectacole în deplasări. Acolo, copiii stau foarte cuminți și ascultători, pe când cei de la noi sunt foarte zbuciumați, sunt foarte răsfățați și stau prost cu educația. Mi-ar mai plăcea să joc și comedie, și dramă… poate ceva din Caragiale. Pe dramă mi s-a spus că nu pot juca pentru că nu mă ajută fața, nu mă crede lumea. Și mi-ar plăcea să joc și într-un musical.

- Cel mai rău lucru care vi s-ar putea întâmpla ca actriță?

- Să se desființeze teatrul, ca instituție, deși nu cred că acest lucru se va întâmpla. Cel mai rău lucru ar fi să am un accident și să nu mă mai pot mișca.

- Dezavantaje ale profesiei?

- În afară de faptul că lucrăm duminică, nu cred că sunt dezavantaje.

- Cum e să lucrați cu studenții?

- E o meserie grea, pe care nu poate s-o facă oricine. Studenții de azi sunt o generație dificilă, se lucrează și se comunică mai greu cu ei, dar dacă știi să ajungi la ei, poți lucra foarte bine. Totul e să ajungi să știi să comunici cu ei. Am un an I foarte bun, sunt 11 studenți foarte talentați cu care cred că se poate lucra orice.

- Ce șanse are teatrul de păpuși în viziunea lor?

- Chiar acum lucrăm împreună la un spectacol pentru copii și aș vrea să-i testez în sensul acesta… sunt și alții care cred că doar ne jucăm cu păpușile.Nu li se pare un teatru serios. Eu știu și ce se face la teatrul dramatic, și la cel pentru copii, și pot să spun că aici se fac lucruri mai profesioniste. Unul dintre studenți chiar mă întreba dacă la teatrul pentru copii avem lumini, deci sunt unii care nu vin să ne vadă spectacolele. Cei din anul I, în schimb, vin la teatrul de păpuși. Chiar au șansa de a face aici o stagiatură de câțiva ani, cu condiția să fie dispuși să muncească mult. Poți face un stagiu bun, pentru că avem regizori de renume cu care colaborăm. În orice caz, teatrul pentru copii nu va muri niciodată, pentru că este primul nivel de educație pentru copii. Din aceste povești învață foarte multe lucruri, mai ales că vin aici de la 2-3 ani. La dramă mergi să te relaxezi spiritual, dar aici învață ce trebuie și ce nu trebuie să facă și să ia exemplu de la personajul pozitiv.

- Lucrați și cu studenți fără talent?

- Există studenți foarte talentați, care ajung însă, mediocri, și există și studenți mai puțin talentați, dar mai muncitori, care ajung în vârf. E chestie de voință și de muncă.