Consiliul Naţional al Elevilor solicită prelungirea mandatelor actualilor directori

487
Consiliul Naţional al Elevilor solicită prelungirea mandatelor actualilor directori - consiliulnationalalelevilor-1628881602.jpg
Reprezentanţii elevilor solicită inspectoratelor şcolare să prelungească mandatele actualelor directori, astfel încât, susţin aceştia, să fie asigurată continuitatea în managementul educaţional şi pregătirea pentru începerea noului an şcolar în condiţii optime.

Potrivit Consiliului Naţional al Elevilor, „numirea unor directori interimari din pixul inspectoratelor şcolare, fără a se baza pe o serie de competenţe manageriale reale, poate conduce la situaţii în care unităţile de învăţământ din ţară să fie administrate de persoane fără experienţă, care nu cunosc nevoile comunităţii şcolare pe care vor fi nevoiţi să o coordoneze, mai ales în contextul începerii noului an şcolar”.

Elevii fac referire şi la pregătirea concursului pentru ocuparea posturilor de conducere din unităţile de învăţământ, ce va avea loc în toamnă. „Este necesar ca Ministerul Educaţiei să asigure organizarea unui concurs bazat pe competenţe, astfel încât, odată cu începerea semestrului al doilea al anului şcolar viitori, directorii de şcoli să nu fie aserviţi factorului politic, ci să aibă capacitatea de a evalua starea de fapt din teritoriu, dar şi de a aplica strategii manageriale care să satisfacă nevoile comunităţilor şcolar”, mai precizează reprezentanţii Colegiului Naţional al Elevilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.2342 secunde