Constanța va avea Academia Grădinițelor

965
Constanța va avea Academia Grădinițelor - 8305818a54ef4a93b0b7e2456f788b2a.jpg
Inspectoratul Școlar Județean Constanța are în proiect propunerea înființării unei academii a grădinițelor, titlu generic oferit viitoarei instituții ce va funcționa în sediul Școlii nr. 21 "I.L. Caragiale", de pe str. Corbului și care va cuprinde mai multe grupe de preșcolari.
Din acest an, Grădinița nr. 36 "Steluțele Mării" a beneficiat de încă două săli de clasă preluate din etajul doi al clădirii Școlii nr. 21, cu care se învecinează de câțiva ani buni perete în perete. Întrucât efectivele de elevi ale acestei școli s-a constatat că s-au împuținat, prof. Elena Buhaiev, inspector general, se gândește să le comaseze cu Școala nr. 8. Iar grădinița care funcționează în cadrul acestei ultime instituții, alături de alte grupe din cadrul grădiniței nr. 47 să fie cuprinse eventual sub titulatura de "academie". "De asemenea, avem în vedere grădinițele care funcționează în spații închiriate și pentru care plătim chirii și pe care astfel le putem aduce într-o singură unitate. Cert este că nu mai dorim să amestecăm școlile cu grădinițele, ci să îndreptăm fondurile din chirii în folosul copiilor", ne-a declarat prof. Buhaiev.
De asemenea, pentru reorganizarea eficientă a rețelei școlare constănțene se lucrează și la alte comasări de instituții, printre care Școala nr. 36 din Constanța sau Școala nr. 4 din Neptun.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.276 secunde