l Astăzi, la TVR Cultural, spectacolul "Hangița", de Carlo Goldoni
TVR Cultural difuzează azi, de la ora 22:30, spectacolul "Hangița", de Carlo Goldoni, realizat de Teatrul Național de Televiziune. Din distribuție: Dana Dogaru, Ovidiu Schumacher, Mitică Popescu, Marian Hudac, Coca Andronescu, Janine Stavarache, Dinu Manolache, Hamdi Cerchez, Dumitru Chesa, Răzvan Vasilescu, Cătălin Bîrcă, Gheorghe Șimonca. Savuroasă comedie a dramaturgului italian Carlo Goldoni, "Hangița", satirizează ridicolul de comportament și de moravuri al lumii aristocrate, elogiind calitățile morale ale oamenilor din popor, hărnicia, cinstea și bunul simț. Eroina acestei comedii se descurcă cu istețime într-un hățiș de intrigi și se amuză cu nedisimulată plăcere de farsele pe care le joacă unor pretendenți neaveniți.
l "Rigoletto", cu Luciano Pavarotti, miercuri la TVR Cultural
Miercuri, 1 septembrie, ora 21:35, TVR Cultural difuzează spectacolul de operă "Rigoletto", realizat în 1982. Din distribuție: Edita Gruberova, Luciano Pavarotti, Ingvar Wixell, corul Operei de Stat și Filarmonica din Viena. Dirijor: Riccardo Chailly.
l Enigmele Bibliei, dezbătute pe Viasat History
Vineri, 3 septembrie, ora 13, pe Viasat History poate fi urmărit un nou episod al documentarului "Enigmele Bibliei". De această dată este pusă în discuție Apocalipsa și profețiile acesteia. Alături de geologi, astronomi, paleo-entomologi, meteorologi, biologi, fizicieni, seismologi și vulcanologi, arheologii biblici și experții în religie străbat Pământul pentru a atinge cel mai evaziv și controversat scop al cercetărilor biblice: acela de a afla dacă poveștile din Biblie sunt sau nu bazate pe evenimente reale.