Corina Dumitrescu a demontat acuzele

368
2
Corina Dumitrescu a demontat acuzele - corinadumitrescu111ager-1336325295.jpg
Ieri, la orele prânzului, ministrul desemnat al Educației, Corina Dumitrescu, a susținut prima conferință de presă, ocazie cu care s-a străduit să fie calmă și să demonteze acuzele ce i-au fost aduse în aceste zile de când a fost numită.
Greșelile de ortografie din mult cântatul CV le-a pus pe seama unui angajat al CSM, dar a promis că nu-l va sancționa, pentru că era sub presiunea timpului scurt de tehnoredactare. La Stanford, a fost chiar prima femeie din estul Europei și pe atunci se numea Corina Adriana Radu.
"Profesorul care a coordonat acest stagiu de formare profesională la care am participat, la Universitatea Stanford, ținutul Hoover, California, se află în Europa, fiind dispus să intervină în calitate de martor în acest «proces moral ad-hoc» pentru a confirma ceea ce am declarat", a precizat Corina Dumitrescu.
În legătură cu informațiile vehiculate că ar fi parte a unui proces de plagiat, rectorul Universității Creștine "Dimitrie Cantemir" (UCDC) a spus că are o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit căreia nu este parte în dosar.
"Acest proces la origine a fost intentat de un cadru didactic căruia am fost nevoiți să-i desfacem contractul de muncă. Până la acest moment, nu mi s-a cerut de către conducerea partidului decât să lămuresc aceste aspecte", a explicat rectorul UCDC.
Același ministru desemnat la Educație a mai afirmat că "mandatul meu din prima zi și până azi e la dispoziția premierului desemnat. Eu joc cu mandatul pe masă, ca să fie foarte clar".

Comentează știrea

Profu' de logica
7 mai 2012
Articol expirat

Nu facem si noi un "update", ceva... Online-ul poate fi editat usor. Macar un later-edit si tot ar face ca acest articol sa nu para "preistoric"...

EscorteDinRomania.ro
1 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Joi, 20 Octombrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Nu sunt bani  pentru studenți
Pagina a fost generata in 0.2873 secunde