Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Tarasie

92
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Tarasie - dddd-1582614313.jpg

Articole recomandate

Astăzi, 25 februarie, este pomenit în calendarul creștin ortodox Sfântul Tarasie, relatează Agerpres.

S-a născut la Constantinopol, într-o familie influentă din capitale imperiului, urmând tatălui său în înalte funcții publice din administrația bizantină.

Sfântul Tarasie a fost chemat în scaunul arhiepiscopal al Constantinopolului de către împărăteasa Irina, deși era mirean, dar era unul dintre cei mai buni și mai iubiți demnitari din imperiu. Demersul acesteia a venit după moarte împăratului Leon IV (775-780), prigonitor al iconodulilor, cei care se închinau sfintelor icoane, în dorința acesteia de a pune capăt tulburărilor și de a restabili dogma dreptei credințe. Sfântul Tarasie a acceptat propunerea împărătesei de a ocupa scaunul patriarhal al Constantinopolului numai cu condiția susținerii și organizării unui nou sinod ecumenic, singura instanță autorizată și suficient de puternică pentru a pune capăt ereziei iconoclaste.

Deci schimbându-și rânduiala, Sfântul Tarasie a început o viață sfântă, chiar dacă și până atunci trăise nu după trup, ci după duh: "Înfrânarea și postirea lui era mare de-a pururea, având somn puțin, și petrecea în gândiri dumnezeiești și în rugăciuni toată noaptea. Nu s-a odihnit pe pat și în așternut moale, nici s-a îmbrăcat în haine moi, nici nu l-a văzut cineva din slujitorii lui lepădând cândva brâul său și hainele, când avea nevoie să se odihnească, nici a lăsat ca cineva să-i scoată încălțările din picioare, având întru pomenire cuvintele lui Hristos: 'N-am venit ca să-mi slujească mie'" (Viețile Sfinților).

Întronizat ca arhiepiscop al Constantinopolului, Sfântul Tarasie a convocat ultimul sinod ecumenic, invitând toate bisericile patriarhale și biserica Romei. Este vorba despre Sinodul VII Ecumenic ținut la Niceea, în anul 787, prezidat de Sfântul Tarasie, prin care icoanele și-au recăpătat locul lor de cinste în biserica drept-măritoare.

Patriarhul Tarasie a trecut la Domnul, după 22 de ani de luptă pentru Hristos. A fost îngropat în mănăstirea zidită de el pe malul Bosforului. (sursa: vol. "Viețile Sfinților")

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7116 secunde