Cristi Minculescu urcă pe scena clubului "Doors"

205
Cristi Minculescu urcă  pe scena clubului

Articole de la același autor

Week-end incendiar la Club "Doors" din Constanța săptămâna aceasta. Sâmbătă, 3 februarie, de la ora 20.00, constănțenii au prilejul să se reîntâlnească cu trupa E.M.I.L. sau "Extratereștrii Merg Iarna La Ski". Pentru cei interesați, prețul unui bilet este 30 de lei.

Formația E.M.I.L. a luat ființă în urmă cu 18 ani și adoptă stilul punk-rock (second wave), foarte popular în Statele Unite - California în special, cu influențe din aceeași zonă, respectiv ska, raggae, dub, upsteady. Apariția trupei reprezintă o reacție firească la scena rock a anilor `98-2000. Mai mult decât atât, în vara anului 2000, trupa are mai multe apariții pe posturile de televiziune, iar pe 8 decembrie 2000 are loc și debutul live al grupului.

La ora actuală, E.M.I.L. susține numeroase concerte în țară, dar și în străinătate. Spre exemplu, în 2007 au deschis concertul trupei britanice "Toy Dolls", în cadrul festivalului "Stufstock Greenfest" și, tot în același an, au urcat pe scenă în deschiderea concertului legendarei trupe americane de punk-rock "NOFX", în cadrul turneului mondial "Wolves in wolves clothing".

Componența trupei E.M.I.L. este următoarea: Sorin Bădulescu - voce, Barbu Niculae - chitară bass, Andrei Stoianovici - chitară, Eugen Imecs - tobe.

Duminică, 4 februarie, de la ora 19.30, pe scenă își va face apariția Cristi Minculescu, împreună cu Valter Popa și Doru Borobeică, cei trei lansând, de curând, piesa "Manifest".

"Melodia este manifestul fiecăruia dintre noi. Tocmai de aceea, ne dorim mult ca mesajul ei să motiveze cât mai multe suflete, pentru că, așa cum și noi ne-am regăsit în povestea acestei piese, cu siguranță, așa se vor regăsi milioane de români care sunt «în linia întâi» și care, în ciuda tuturor greutăților de tot felul, reușesc încă să vadă frumusețea vieții în lucrurile mărunte, de zi cu zi. «Manifest» înseamnă un melanj copleșitor de clasic și nou, un sound inedit pentru Iris și o producție îndrăzneață ce nu poartă «eticheta» copleșitoare a unui gen anume. «Manifest» este un cântec actual, cu versuri autentice, încărcate de înțelesuri și emoții. Videoclipul este, de asemenea, o operă de artă a lui Alex Ceaușu, un mini film în adevăratul sens al cuvântului, cu o imagine extraordinară și personaje perfect conturate, care exprimă atât de multe emoții, într-un timp atât de scurt. «Manifest» ne-a făcut să privim cu respect la toate realizările trecutului, dar ne-a și dat, la timpul potrivit, impulsul de a păși cu încredere către viitor, eliberați de prejudecăți sau temeri", a declarat Cristi Minculescu. Prețul unui bilet este 60 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4792 secunde