Cu salteaua și frigiderul în cârcă, a început cursa după cămine

301
4 min citire
Au mai rămas două zile până la debutul noului an universitar. În acest week-end, foarte mulți studenți din provincie sosesc în centrele universitare pentru a-și instala bagajele în noile "locuințe". Cel puțin cei care au reușit să obțină un loc
într-unul din căminele din țară. La ora actuală, la nivel național, există un deficit de 35.000 de locuri de cazare, înregistrându-se 140.000 de cereri, în timp ce numărul de locuri disponibile este doar 106.000.
Potrivit președintelui Uniunii Studenților din România (USR), George Păduraru, citat de NewsIn, pe lângă lipsa locurilor, se înregistrează și foarte multe cazuri de corupție, la împărțirea camerelor. "În primul rând, universitățile rețin așa numitele locuri de protocol, care nu sunt puse la dispoziția studenților. Apoi, și administratorii de cămin rețin câteva camere, când nu le raportează universităților, la redistribuiri și nu în cele din urma există corupția în rândul studenților, care își vând locurile", a declarat George Păduraru.
Chiar dacă nu au ocupat un loc în cămine, studenții trebuie să își continue studiile, și pentru aceasta ei apelează la cazarea în garsoniere sau apartamente, fie la cheie, fie sub același acoperiș cu proprietarul. Cu toate acestea, sunt și tineri care nu își permit să plătească chirie într-un oraș mare. "Mulți studenți renunță la facultate din cauză că nu au bani să își închirieze o locuință, în București, sau nu au bani să își cumpere o cameră de cămin", a mai precizat Păduraru.
La nivelul județului Constanța, potrivit conducerii universităților, stăm "bine" la capitolul cerere - ofertă de cazare. Pentru anul universitar 2007-2008, Universitatea "Ovidius" dispune de nu mai puțin de 441 de locuri, cu 100 în plus față de anul trecut. La Universitatea Maritimă Constanța, ca-pacitatea de cazare pentru începutul acestui an universitar este de 320 de locuri dar, în cazul în care numărul cererilor va fi mai mare decât al locurilor disponibile în cămine, administrația UMC are în vedere închirierea unui cămin din cadrul taberei Năvodari. Și la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" sunt suficiente locuri de cazare. Deoarece 80 la sută dintre studenții academiei sunt constănțeni, nu au existat până acum probleme cu locurile de cazare. Potrivit conducerii instituției, întotdeauna cererile nu au fost mai numeroase decât ofertele, existând și situații în care au rămas locuri libere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.037 secunde