CAPITOLUL III
CONDUCEREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Art. 90. (1) Conducerea unității de învățământ cu personalitate juridică este asigurată de Consiliul de administrație.
(2) Membrii consiliului de administrație sunt, în proporție de 60% reprezentanți ai unității de învățământ și în proporție de 40%, reprezentanți ai părinților, elevilor, ai autorităților publice locale, ai agenților economici etc. Reprezentanții unității de învățământ sunt aleși anual prin vot secret de către consiliul profesoral, cu majoritate simplă.
(3) Președintele Consiliului de admi-nistrație este unul din membrii acestuia, ales prin vot secret, pe o perioadă de un an. Președintele Consiliului de administrație poate fi oricare dintre membrii acestuia, cu excepția reprezentantului elevilor și a directorului unității de învățământ. La ședințele consiliului de administrație participă, cu statut de observator, reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative din învățământ.
(4) Consiliul profesoral al unității de învățământ, cu rol de decizie în domeniul instructiv-educativ, este format din personalul didactic de predare din unitatea respectivă. Președintele Consiliului profesoral este directorul unității de învățământ.
(5) Consiliile prevăzute la alin. (1) și (3) funcționează în baza unor regulamente elaborate de Ministerul Educației.
Art. 91. (1) Directorul exercită conducerea operativă a unității de învățământ, în conformitate cu responsabilitățile și atribuțiile conferite de lege, cu hotărârile consiliului de administrație al unității și ale consiliului profesoral, având și calitatea de ordonator terțiar de credite.
(2) În activitatea de conducere, directorul este ajutat de directorul educativ și, după caz, de directorul adjunct.
Art. 92. Ocuparea funcțiilor de director, director educativ și director adjunct se face prin concurs conform prevederilor Statutului personalului didactic.
(va urma)