Cum a fost recunoscut Toma Caragiu printre ruine, după cutremurul din 1977

În blocul din Piața Universității din București, pe partea cu statuia lui Mihai Viteazu, la parter se află astăzi cafeneaua „Jos pălăria”, vizavi de Biserica Rusă, la primul etaj se afla apartamentul unde a locuit familia Toma Caragiu. În urma cutremurului, imobilul a fost reconstruit.

În 4 martie 1977, Toma Caragiu avea liber la teatru, n-avea nici spectacol, nici probă de costum, nici repetiție, și împreună cu soția plănuise să plece la Sinaia.

„Am coborât cu Pușică să-l plimb în jurul Universității, am pregătit apoi cafeaua turcească la ibric. Toma, întrucât se culcase târziu, continua încă să doarmă pe canapeaua din bibliotecă. L-am trezit. Trebuia să ne întâlnim la prânz, la Sinaia, cu Rene și Bruno, prietenii mei buni de la televiziunea franceză, care doreau de mult timp să-l cunoască, iar după masă eu promisesem să vizitez un prieten internat la sanatoriul din Predeal. Ne-am suit în Volkswagen-ul nostru orange și am pornit-o spre ieșirea din București. Toma nu conducea niciodată, avea o frică teribilă de accidente, totdeauna postul de șofer fiindu-mi rezervat mie.

Ajunsesem aproape de Ploiești când deodată Toma a strigat să opresc mașina. Mi-a spus că trebuie să se întoarcă acasă, că «a uitat că are diseară o întâlnire importantă cu Andu Bocăneț». Eram în întârziere și i-am spus că nu mă pot întoarce. I-am propus să-l sunăm pe Andu de la Sinaia și să amânăm întâlnirea. Toma s-a enervat, ne-am certat și, ca de obicei, eu am cedat. M-a rugat să-l aduc pe el în București, apoi să plec singură la Sinaia, ca să nu se supere prietenii. L-am adus acasă fără un cuvânt. În fața blocului, Toma a ieșit repede din mașină și eu am pornit înapoi nervoasă și supărată. Uitându-mă prin oglinda retrovizoare, l-am văzut că stătea în fața blocului și se uita trist după mine. Am făcut un «marche arrière», am oprit mașina în fața lui și am întrebat: «Spune-mi, vrei să rămân cu tine?». S-a uitat la mine cu ochii lui «de cățel trist» și mi-a răspuns rar și încet: «Nu, du-te… du-te singură». Nu uit nici acum tristețea adâncă din glasul lui. Am demarat strigându-i din mers: «Te sun când ajung!». A fost ultima dată când l-am văzut în viață”, a povestit Elena Caragiu, soţia lui Toma Caragiu.

„Mi s-a părut nedrept ca el să moară și eu să fiu cruțată”

În relatările sale, soţia lui Toma Caragiu a mai spus că, atunci când s-a întors, blocul prăbușit era ca într-un peisaj apocaliptic. Imobilul era dărâmat în întregime. Din el rămăsese numai primul etaj, iar sub cerul liber singurul apartament intact era cel al familiei Caragiu.

„Am recunoscut paharele de coniac de pe masă, pe jumătate pline, rămase neatinse. Au apărut părinții mei. Puși, cățelul nostru ieșise cu pompierii. Am simțit că mă sufoc. Soldații veniți să dezgroape cadavrele dăduseră peste colecția noastră de palincă și de vin, erau beți, cântau. Un general dirija transportul a două covoare mari din sufrageria noastră, pe care le încărca într-o Volgă parcată în fața blocului. Se spunea c-ar fi fost vecin cu noi, însă eu nu l-am văzut niciodată. Au fost aduși câini din Elveția, specializați în găsirea cadavrelor. La semnalul lor, cascadorii și soldații au scos 14 tinere înlănțuite și strivite care fuseseră aduse să danseze la un party în localul care se prăbușise, ce se afla la parterul blocului nostru. Mirosul de cadavru era sufocant. Când au degajat spatele blocului, pe fundalul cerului înstelat, spânzurat de rama unei ferestre, scenograful Liviu Popa, cu o pălărie cowboy și cizme, fusese blocat între pereții de beton, corpul era întreg, se sufocase. Era scenograful talentat, arhitect de meserie, care lucrase mult cu Liviu Ciulei”, a mai povestit soţia lui Toma Caragiu

Ea a spus că a stat zece zile acolo, cu Pușică, care plângea și zgârâia locul unde simțea că se afla cineva în viață.

„Așa au fost salvați și oameni. Țin minte că tot cățelul nostru mergea de multe ori la ușa mare a bloculu,i blocată de moloz. Târziu am înțeles de ce se ducea el acolo să facă pipi. Era exact locul unde l-au găsit pe Toma. Îmbrăcat într-un tricou și pantaloni bleu, cu fața desfigurată și mâinile peste capul lui Alexandru Bocăneț, amândoi îmbrățișați în moarte, așa a fost scos din casa scărilor unde a fost găsit”, a relatat Elena Caragiu.

Toma Caragiu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

După ce a părăsit România în 1977, Elena Caragiu s-a stabilit în SUA.

Ea a mai precizat că în acea perioadă a fost atacată din toate părţile şi a vrut să fugă cât mai departe. A trecut singură graniţa în Ungaria, iar cum a ajuns acolo, a leşinat şi s-a trezit pe câmp după două zile.

„Am ajuns la New York cu cinci dolari în buzunar, iar acolo am primit încă 30 de dolari, cât să pot închiria o cameră şi am cumpărat ceva de mâncare. Prietenul meu de acolo murise între timp, dar nu mi-a fost teamă că sunt singură într-un oraş atât de mare. Aveam un scenariu despre imigraţie, iar la sindicatul actorilor am întâlnit o regizoare care a vrut să producă piesa imediat. Am jucat cu casa închisă aproape un an. Am avut şi alte roluri, de teatru şi film, şi am intrat în Uniunea Actorilor de Teatru. Nu mi-a fost frică niciodată!”, a spus actrița în 2011, când a venit să facă demersuri pentru o casă memorială Toma Caragiu.

Astăzi trăiește la Charlotte, North Carolina, alături de al doilea soț, John Chester, pe care l-a cunoscut în noaptea când a fost împușcat John Lennon, pe 72 St. West. Acum doi ani, a trecut cu bine printr-o operație la cap.

„Am fost căsătorită 14 ani cu Toma. Pot spune că 4 martie 1977 a fost o a doua zi de naștere în care Dumnezeu mi-a dat o a doua viață. Multă vreme n-am știut de ce. Am avut sentimente puternice de vinovăție, mi

s-a părut nedrept ca el să moară și eu să fiu cruțată. Așa a fost destinul nostru, marcat de tragedie și de neuitare. Ne-am despărțit brusc, iar cei care ne erau prieteni m-au părăsit. Asta n-am uitat!”, a povestit Elena Caragiu pentru revista Timpul.

XXX

Toma Caragiu s-a născut la data de 21 august 1925, în Grecia.

A fost un actor român de origine aromână, cu activitate bogată în radio, teatru, televiziune și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).

La 1 mai 1948 s-a angajat ca membru al corpului artistic al Teatrului Național. A obținut diploma de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani. La 1 aprilie 1951 s-a angajat la Teatrul de Stat din Constanța, recent înființat, unde a jucat, printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa O noapte furtunoasă.

În 1953, la vârsta de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploiești, funcție pe care a deținut-o timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri. În 1965 a fost invitat de Liviu Ciulei și la Teatrul Bulandra din București. A jucat alături de Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și alții.