Concurs Cum să ascunzi gunoaiele din casele părăsite

Nu departe de edificiul impunător care adăpostește autoritățile locale, pe strada Traian, se află o intere-santă (fostă) clădire, care nu mai găzduiește decât păsările cerului și, eventual, niște fiare ale pământului. Creaturi aflate mai sus pe lanțul trofic nu o mai frecventează demult. Ea pare ideal plasată ca să reamintească autorităților orașului halul de degradare al centrului vechi. Dar nu e nicio problemă, nici cu o astfel de ruină în fața ochilor, edilii noștri nu par foarte impresionați de degradarea moștenirii noastre comune. Clădirea în cauză a fost cândva un hotel, deși cu greu ne-am putea imagina astăzi că acolo chiar au locuit oameni. Din întreaga construcție nu au mai rămas decât zidurile exterioare, care acum închid un fel de crater devenit multicolor din cauza gunoaielor. Edificiul a servit cândva ca hotel și se numea "Central", fiind unul dintre cele mai importante ale Constanței, pentru că se afla în apropierea gării.
Din fericire, proprietarii au avut inspirația să izoleze zidurile cu un gard de metal prin care nu se vede nimic, decât la joncțiunea dintre plăci. Deci gunoiul din interior nu mai este vizibil decât pentru curioșii care știu ce să caute. Dar trecătorii nu au pierdut nimic: gardul de metal este atât de urât, încât compensează din plin ascunderea craterului "selenar" din centrul orașului. Plăcile de metal sunt acoperite cu straturi de foste afișe, din care nu a mai rămas decât lipiciul care mai ține prizonier câteva fâșii jegoase de hârtie albă și colorată. Sub stratul de lipici (sau ce o fi!) se ghicește rugina, care acoperă o bună parte a gardului ce nu a fost atins de afișe. Cu puțină atenție, se poate observa că gardul a fost cândva albastru. Nu glumesc. Pe bune! Dar asta a fost cândva.
Dincolo de șoseaua ticsită mai tot timpul de mașini, se găsește un soclu zvelt și impunător, dar care susține aerul gol, iar ocazional câte o cioară sau două. Potrivit plăcuței, acolo ar trebui să se afle un bust al lui Ioan N. Roman, iar potrivit unei alte inscripții, al lui "Ady". Acest din urmă nume este necunoscut pentru istoria Constanței, deci cel mai bine este dacă vom lua de bună plăcuța. Nu e nevoie de prea multă imagi-nație să ne dăm seama de ce soclul acela a rămas pe locul său, după ce bustul a fost mutat demult. De pe vârful său se vede cel mai bine fostul hotel, în toată splendoarea sa actuală. Puțin mai la vale de soclu se găsește un ceas public, care se încăpățânează să arate, 24 de ore din 24, în trei direcții, ora 12 fix. Deci nu merită luat în serios decât de două ori pe zi.
Ceea ce face acest spectacol dezolant unic în peisajul Constanței vechi este faptul că toate acestea se întâmplă la câțiva pași de Primărie/Consiliu Județean/Consiliu Local/Prefectură, toate ale CONSTANȚEI. Dacă cele mai multe clădiri lăsate în paragină și degradate iremediabil se află bine mersi în Peninsulă, dincolo de raza vizuală a autorităților, acest edificiu se află chiar sub nasul edililor. În măsura în care cineva mai spera la măsuri care să mai salveze ce se poate salva, soarta hotelului de la capătul străzii Traian spune tot ceea ce e de spus.