Cum se sărbătorea Paștele la Curțile domnitorilor români

Înainte vreme, curțile domnești românești serbau cu mare fast și evlavie Duminica Floriilor, Săptămâna Mare și Paștele, mărturie stând însemnările lăsate de călătorii străini veniți pe meleagurile noastre în acele timpuri, la fel ca și cele ale cronicarilor autohtoni.

În sâmbăta Paștelui, la orele 12 din noapte, regele urmat de Casa sa civilă și militară și escortat de un escadron de cavalerie era prezent la Mitropolie pentru slujba de Înviere. La Mitropolie se aflau și ceilalți înalți reprezentanți ai țării: miniștrii, înaltele corpuri ale statului, magistrații și funcționarii superiori. Ținuta obligatorie pentru acest eveniment consta în frac, cravată și mănuși albe, precum și "decorațiuni în formă reglementară". (Ceremonialul Curții Regale din România, Tipografia Curții Regale, București, 1882). Liturghia era slujită de mitropolitul primat, înconjurat de întregul cler. În clipa în care Înalt Prea Sfinția Sa exclama: "Cristos a înviat!", acest fapt era anunțat Capitalei prin salve puternice trase cu cele 101 tunuri de pe Dealul Spirei.

Noaptea de Înviere la Curtea domnească

Marile noastre sărbători creștinești se făceau la Curtea Domnească după felul celor împărătești de la Țarigrad, și cum Paștele era una din aceste sărbători, fastul era pe măsură. Domnitorii noștri au preluat toate obiceiurile, ceremoniile și alaiurile împăraților bizantini.

În noaptea Învierii, domnitorul, îmbrăcat în căbăniță, se ducea la biserica Curții Domnești, unde îl așteptau mitropolitul țării, arhiereii, egumenii tuturor mănăstirilor din București și toți boierii. Căbănița era un veșmânt de mare preț ce-l purta domnitorul doar la ceremoniile de maximă importanță: la înscăunare, de Crăciun și de Paști.

După ce era citit în biserică Canonul Sâmbetei, Vodă împreună cu toți cei de față se ducea la Divanul cel mare, unde se făcea cântarea sfintei Învieri. Divanul cel mare era sala unde se ținea sfatul domnesc alcătuit din boierii de Divan, spre deosebire de Divanul cel mic, unde se înfăptuiau ceremoniile de mai mică importanță. Logofătul Curții avea datoria să înzestreze pe domnitor, pe soția acestuia și pe copiii lor cu câte o cruce. Aceste cruci erau legate cu "năfrămi grele", cu "sârmă cusute" ori cu "fir", acolo unde crucea era ținută cu mâna. Obiceiul purtării de cruci la astfel de eveniment de către membrii familiei domnitoare a pierit cu timpul, el devenind apanajul clericilor.

Ceremonia continua apoi în spațiu deschis. Mitropolitul se închina, săruta crucea și Evanghelia și, întorcându-se către Vodă și cei de față, binecuvânta întreaga adunare. Domnitorul mergea spre el sărutând la rândul său crucea și Evanghelia, apoi săruta și crucea pe care o avea mitropolitul în mână. În acest timp se făceau deja auzite tunurile, însoțite și de puștile pe care le folosea armata în cinstea ceremoniei Învierii. Muzica militară răsuna și ea cu putere.

La finalul slujbei, domnitorul mergea în spătărie (sala tronului domnesc), iar ceilalți intrau pe rând: primul venea mitropolitul, urmau arhiereii și egumenii, apoi toți boierii. Fiecare, atunci când intra, se închina înaintea domnitorului aflat pe tron și lua loc pe scaunul lui. Erau serviți cu băutură, dulciuri și cafea și mergeau apoi în odăile Doamnei, unde, de asemenea, li se dădea cafea. Dacă nu se făcea masă mare, domnitorul se retrăgea în camerele sale, iar boierii plecau la casele lor. Dacă invitația la masă era pentru mai târziu, dregătorii și înalții prelați se întorceau la ora stabilită.