Cursă de pomină la Noaptea Cercetătorilor

209
Cursă de pomină la Noaptea Cercetătorilor - cursadepominanoapteacercetatoril-1506963619.jpg

Articole de la același autor

35.000 de elevi, profesori, părinți și bunici au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Noaptea Cercetătorilor Europeni. 


Evenimentul a reunit tineri din 17 orașe din România, inclusiv din Constanța. Tinerii au fost angrenați în activități științifice și distractive, prezentări și oferte educaționale pentru un domeniu mai puțin accesibil publicului larg.


"Comparativ cu anul trecut, numărul orașelor participante a crescut, păstrând tradiția dezvoltării conceptului și implicării comunităților de pretutindeni. Pentru că evenimentul are ca principal scop atragerea tinerilor către știința cercetării din orice domeniu, este mai puțin important unde se organizează evenimentele, ci se analizează cât de mult se implică comunitatea locală în organizarea acestora. Pe termen lung, viitorii cercetători vor lucra fie în orașele în care s-au născut, fie în centre specializate din țara lor sau peste hotare. Participarea la activitățile proiectului reprezintă doar un început de drum", explică reprezentanții organizatorilor. 


Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie(MSCA) și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.


La Constanța, 13 echipe au construit câte un minirover, care au avut de parcurs un traseu ce imită terenul de pe planeta Marte. Echipele au fost coordonate de profesorul Ion Băraru, directorul Centrului de Excelență din cadrul Colegiului Național "Mircea cel Bătrân".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3924 secunde