Dan Zorilă - "cel mai mare actor dintre electricieni și cel mai bun electrician dintre actori"

Actorul Dan Zorilă, de la Teatrul de Stat Constanța, glumește cu sine, cu o auto-ironie de invidiat, definindu-se drept "cel mai mare actor dintre electricieni și cel mai bun electrician dintre actori", susținând că a rămas "o tânără speranță în devenire". A alternat electricitatea cu actoria, ambele îndeletniciri urmărind un scop comun: o lumină bună. Pasionat de conspirațiile economice (se documentează serios în acest sens), găsește explicații pentru fenomenele care ne-au lăsat cu buzunarele goale. A făcut și atletism de performanță, dar și teatru muzical, și sketch-uri prin baruri, și teatru de păpuși, a fost și paznic de noapte și vânzător de sucuri la teatru. "Misia" sa, ca actor, este de a-i schimba privitorului paradigma ființei, "pentru că fiecare ne așezăm într-o poziție confortabilă și ne e greu să ieșim din ea". A jucat în "Inimi cicatrizate", "Livada de vișini", "Nunta", "Îmblânzirea scorpiei", "Spălăm copilul sau facem altul", "Mansardă la Paris cu vedere spre moarte", "Revizorul", "Dulce-amar", "Șatra", și îl putem vedea evoluând la Teatrul de Stat în "Scaiul" și "Cabinierul".

- Unde a început teatrul pentru dvs.?
- Am absolvit liceul în 1981, la Brașov, un liceu sportiv cu profil electrotehnic. La majorat m-am jucat puțin și am pus în scenă, în sala de mese, spectacolul "Pedagog de școală nouă". Aveam o predispoziție pentru arta dramatică încă de mic, așa că, din anul trei, m-am angajat sufleor la Casa de Cultură din Brașov. După ce am terminat liceul, m-am angajat ca mașinist la Teatrul Dramatic din Brașov, unde am lucrat până în aprilie 1982, când m-au săltat în armată. În vara anului 1981, am încercat și la facultatea de teatru din Târgu Mureș, unde am picat cu succes, și, după armată, părinții m-au pus să învăț o meserie, pe principiul că meseria e brățară de aur. Așa că, prin ’83, m-am angajat într-o cooperativă tehnică, unde am lucrat doi ani, fiind și mașinist în timpul acesta. Între timp, m-am apucat de Școala Populară de Arte și Meserii, după care m-am angajat la Institutul de Tractoare din Brașov, unde am lucrat până la marea înghesuială din ’89. În anul următor ne puteam da drumul energiilor creatoare, și m-am angajat ca electrician la un privat, care, ulterior, a dat faliment (se pare că aveam mână bună). Am păstrat legătura cu arta între timp și mi-am spus să mai încerc în domeniu, că doar era democrație… așa că am dat la teatru la București, am picat și acolo cu mare grație, iar în ’91 m-am angajat la Teatrul Muzical din Brașov, deci am început cu teatrul de revistă. Am stat acolo până în 1993, când s-a instituit o comisie de la București, în cap cu Horia Moculescu. Actorii teatrului de revistă au fost luați la verificat, în cele din urmă desființându-se secția de revistă. Au rămas doar baletul și opera. M-am gândit să continui cu arta și am revenit ca actor la Corp Ansamblu din Teatrul Dramatic. În 1996, renunțasem la ideea de studii superioare în artă, dar se înființase universitatea particulară "Hyperion", unde se pare că am avut ghinionul să intru.

"Noaptea vesel, ziua trist, asta-i viața de artist"
Am făcut cei patru ani de teatru la clasa profesorilor Emil Hossu și Catrinel Dumitrescu. Eram nașul clasei, la vârsta aceea eram tătic, în sensul bun al artei. N-am dat în vara absolvirii licența, în 2000, pentru că cei de la UNATC, unde trebuia să susțin licența, au considerat să mărească taxa de înscriere, așa că am dat și am luat licența în 2001, la Târgu Mureș. Apoi m-am angajat ca electrician la o firmă de construcții din Brașov, întrucât cei de la teatrul brașovean nu au considerat că mă ridic la nivelul lor. Ca electrician, am contribuit la ridicarea magazinelor Carrefour din Brașov, Ploiești și alte orașe. Am realizat și o emisiune în direct la o televiziune din Brașov, dar am renunțat pentru că trebuia să mă trezesc foarte devreme și știi cum e, noaptea vesel, ziua trist, asta-i viața de artist.
- Primul contact cu scena constănțeană?
- Când lucram la firma de construcții din Brașov am primit un telefon de la o fostă colegă, cu care jucasem în facultate în spectacolul "Vrăjitoarele din Salem", pus în scenă de Nicodim Ungureanu și Dana Dumitrescu. Colega respectivă m-a anunțat că e concurs la Teatrul Național din Constanța. Pe atunci eram gestionar (de la săpat șanțuri mă trecuseră la birou.) Am acceptat să vin până la urmă, chiar atunci venise și Beatrice Rancea la Național. Am fost angajat, și primul spectacol pe care l-am jucat a fost "Nunta", de Cehov.
- Care este direcția pe care ați mers în jocul actoricesc?
- Pe lucrarea mea de licență apare un citat din Diderot, care spune că "sensibilitatea mare e apanajul actorilor proști, sensibilitatea mediocră aparține actorilor obișnuiți, în timp ce lipsa de sensibilitate e specifică actorilor neîntrecuți". La fel cum spunea și Brecht, actorul trebuie să meargă pe principiul "implicare cu detașare". Trebuie să ai simțul de a te vedea din exterior, de a ști unde te afli. Lacrima nu trebuie să fie pe obrazul actorului, ci pe cel al spectatorului. Eu merg foarte mult pe intuiție, pentru că, de multe ori, poți să ai niște reprezentări greșite asupra a ceea ce se întâmplă. Un actor cerebral nu se poate vedea, dar ca actor intuitiv simți orice reacție. În orice caz, lucrurile trebuie analizate din mai multe perspective, pentru că trăim într-o lume tridimensională, dar în a patra dimensiune se spune că ți-ai vedea ceafa.

"Consider meseria de actor și o mare frustrare"
În liceu, la ora de dirigenție, diriginta ne-a spus să scriem pe o hârtie ce vrem să devenim. Am scris că vreau să mă fac doctor, avocat, scafandru, dar, pentru că nu se poate să le faci pe toate acestea într-o singură viață, dar totuși, aș vrea să le fac pe toate, am să mă fac actor. De aici și frustrarea, pentru că nu poți să faci tot ceea ce vrei pentru că ai numai o singură viață. Misia actorului este de a-ți schimba paradigma ființei, pentru că ne așezăm într-o poziție confortabilă din care ne e greu să ieșim. Și, dacă nu ieși, mai e puțin până la plafonare sau chiar ratare.
- Cine are mâna hotărâtoare într-un spectacol?
- Trăim în epoca regizorului, cu siguranță. Însă regizorul nu trebuie să se vadă, nu trebuie să iasă el în față, ci să fie insesizabil de către spectator, și, totuși, spectacolul să încânte în sine. În primul rând, el realizează distribuția, care conferă 50 la sută din succesul unei piese… s-au văzut și nenorociri, în sensul că au fost spectacole care au căzut din cauza proastei distribuții. De exemplu, în spec-tacolul "Revizorul", unde jucam rolul Primarului, distribuția nu a fost prea inspirată.
- Ce nu ați mai vrea să jucați?
- Nu aș mai juca roluri frivole sau în spectacole de genuri apuse, ca vodevilurile… genul revuistic nu m-ar mai încânta acum.
- Ce tipologie de personaj v-ar plăcea să mai abordați?
- Nu aspir la un rol anume. Mi-ar plăcea să mă implic în crearea oricărui personaj care are ceva de zis, indiferent de gen. Aș vrea să fac cinematografie. Am jucat în câteva filme - "Primăvara bobocilor" și în "În-toarcerea fiului risipitor", dar am avut și apariții în emisiuni TV - "Abracadabra", și în seriale de televiziune, cum ar fi "Vacanța mare". Dar, ca actor, îți dorești ceva mai consistent. Mi-ar plăcea să mai joc într-un spectacol de-al lui Afrim sau de-al lui Hausvater. Nu mi se pare că am fost prea ghidat sau dirijat de regizori până acum, în sensul indicațiilor pentru crearea personajelor. În schimb, m-a exasperat Paul Bargetto, regizorul spectacolului "Îmblânzirea scorpiei", pentru că nu știam ce personaj vrea de la mine. Am lucrat mult și la "Șatra", în special pe partea de coregrafie și muzică.
În continuare, aștept să mă văd jucând în ceva și să îmi placă ce văd. Sunt sigur că îmi voi crea o surpriză plăcută. Nu e narcisism, e curiozitate. Sunt deschis oricărui act artistic, dar cu tendințe spre cinematografie. Sunt convins că șansa guvernează această meserie. Ori o ai, ori n-o ai.