Video Dansul Ursului, inclus în topul celor mai interesante tradiții de iarnă

Madalina PETRESCU

Sâmbătă, 07 Decembrie 2024, 10:29

495

Dansul Ursului, inclus în topul celor mai interesante tradiții de iarnă - 46781342710896926625521926635025-1733559252.jpg

Crăciunul a devenit sărbătoarea principală în calendarul cultural din Europa, dar ecourile trecutului precreștin pot fi încă găsite pe tot continentul. Astăzi, ele oferă o privire fascinantă asupra modului în care folclorul și tradițiile religioase se împletesc, formând baza pentru festivaluri pe care turiștii le pot experimenta singuri. Printre cele mai inedite se numără și Dansul Ursului din România, relatează BBC.

Urșii hibernează în timpul iernii, așa că ai fi îndreptățit să fii și mai alarmat decât de obicei dacă ai vedea mai mulți dintre ei după un colț, mârâind și arătându-și ghearele, în această perioadă a anului. În Moldova, regiunea de est a României, este o priveliște comună în orașe și sate pe 30 decembrie, când are loc Dansul Ursului.

România găzduiește cea mai mare populație de urși bruni din Europa, în afară de Rusia, cu până la 8.000 de exemplare cutreierând versanții împăduriți ai Munților Carpați, așa că nu este surprinzător că această „creatură înfricoșătoare” a devenit un simbol puternic al puterii spirituale în cultura românească, potrivit postului TV britanic.

Ceata care merge cu ursul este alcătuită din urători deghizați în urs, ursari, fluierari, toboșari; fiecare dintre ei interpretând un anume rol. Urlătorii sunt îmbrăcați în piei de urs, care au fost transmise de-a lungul generațiilor și cântăresc până la 40 de kilograme.

Dansul principal îi prezintă pe urși care mor simbolic și apoi reînvie, ceea ce simbolizează reînnoirea anului. Se crede că ritualul își trage originile de la geto-daci, triburile indo-europene care au locuit pe actualul teritoriu al României.

Pentru geto-daci, urșii erau animale sacre, puternice și care puteau să reînvie. Ei își ungeau nou-născuții cu grăsime de urs. Dansul Ursului are loc în nord-estul României, dar cel mai cunoscut festival are loc în orașul Comănești. Celelalte festivaluri din epoca precreștină menționate de BBC sunt: Festa della Befana, din Italia, Krampusnacht, în Alpii Europeni și Mari Lwyd, din Țara Galilor. Vrăjitoarea Befana are multe asemănări cu Moș Crăciun. Ea zboară noaptea pentru a le oferi copiilor cadouri, în stilul lui Moș Crăciun, și chiar intră în casele lor prin horn – motiv pentru care este în mod normal înfățișată acoperită cu funingine.

În Alpii Europeni Centrali, în special în Bavaria, Austria și Tirolul de Sud, în noaptea ce precede Sfântul Nicolae apare Krampus, o figură demonică – jumătate om și jumătate capră, înfățișată cu o limbă uriașă care se clatină, blană închisă, coarne și ochi sălbatici – care, la fel ca Befana și Moșul, pedepsește copiii obraznici. Mari Lwyd este o tradiție străveche în Țara Galilor. Un craniu de cal decorat cu beteală și cu orbitele încrustate, este pus pe un par și purtat de un bărbat ascuns sub un cearșaf. Acesta merge cu ceata prin cartier, bătând la uși și cerând, prin intermediul versurilor, să fie lăsați înăuntru și să li se dea mâncare și băutură.

Articolul anterior

Ce țări s-au mai confruntat cu anularea alegerilor prezidențiale

Articolul următor

O nouă ediție de titluri de stat Tezaur va fi lansată luni

Comentează știrea

NEC

8 decembrie 2024

NEC: Ca student, am cules, vreme de trei ani, în cadrul cercului de Folcloristică, obiceiuri și tradiții, asupra cărora, astăzi, se încearcă a se orienta privirea turiștilor interesați de frumusețea și originalitatea unor tradiții existente de-a lungul vremurilor. În acest sens, al promovării acestui terzaur național, un merit deosebit l-a avut regretatul cercetător Vasile Adăscăliței, profesor de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, sub a cărui îndrumare noi, membrii Cercului de Folclor, am putut participa și la sesiuni de comunicări științifice, la București. Desigur că, în prezent, simpla defilare pe străzile marilor orașe a unor tineri, îmbrăcați în costume adecvate nu poate înlocui bogăția și savoarea replicilor, ce însoțesc dansul Ursului. Nu există o Zi a Ursului, ci există o perioadă de câteva zile, în care, alături de cetele de colindători, se află și alaiurile ce înglobează teatrul folcloric cu măști animale sau umane, precum Capra, Căiuții, Irozii, Stelaua, Cerbul, Anul Nou și Anul Vechi, Banta lui Jianu, Bujor, Tunsu etc., Predarea lui Osman, Pacea Generală ș.a. Până către perioada evenimentelor din Decembrie 1989, în câteva mari centre din județele de Est și Nord-Est ale țării, aveau loc concursuri, tinerii satelor implicându-se, cu trup și suflet, în evidențierea tradițiilor din localitățile lor. În Dobrogea, astfel de obiceiuri au fost aduse după Războiul de Independență din 1877, în mai multe valuri, de către coloniștii veniți după alipirea acestui ținut la patria mamă, și ele au fost încurajate, în existența lor, să se deruleze pe scenele căminelor culturale rurale până către anii 60'-'70. În urmă cu mai mulți ani, am propus unei trupe de teatru din municipiul Mangalia să prezinte un program artistic pe scena Casei de Cultură, care să evidențieze aceste aspecte etnografice specifice nouă, românilor. Ar trebui să se reia, desigur, în perioada sărbătorilor de iarnă, astfel de manifestații artistice, prin alocarea unor fonduri adecvate de promovare a specificității folclorului autohton. Pe când, oare, realizarea unor astfel de trupe de teatru, poate chiar la nivelul unor unități școlare, în cadrul cărora filonul inepuizabil mitico-istorico-patriotic al folcorului nostru să fie promovat și, astfel, just apreciat, mai ales de către turiștii dornici să afle cât mai multe despre noi, locuitorii „Grădinii lui Dumnezeu”, cum, metaphoric, se exprima una din sanctitățile papale ce a sărutat acest pământ sfânt, la coborârea din avion.