Dascălii constănțeni și-au câștigat drepturile în instanță

605
Tribunalul Constanța a admis o primă acțiune a Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța, afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, împotriva diminuării cu 25% a indemnizației de conce-diu, pentru perioada 2009-2010. Sentința se referă la salariații care au intrat în concediu de odihnă înainte de 3 iulie 2010, data intrării în vigoare a Legii 118/2010.
"Este un proces-pilot, intentat împreună cu cei 20 de membri de sindicat de la Școala «Dan Bar-bilian»", ne-a declarat juristul SLSIP Constanța, Emilian Avra-mescu. Printre argumentele folosite ne-a exemplificat faptul că reținerea indemnizației a însemnat aplicarea retroactiv a Legii 118/2010, întrucât cadrele didactice au intrat în concediu de odihnă cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii precizate, dar mai ales faptul că diminuarea s-a făcut abuziv, întrucât niciun articol al legii nu se referă la indemnizațiile de concediu.
"Imediat ce apare hotărârea redactată, membrii de sindicat ar trebui să-și primească sumele reținute ilegal", a mai adăugat Avramescu. Sentința este defini-tivă și executorie și poate fi ata-cată cu recurs de către condu-cerea școlii.
Potrivit hotărârii Consiliului director și a Conferinței Județene ale SLSIP Constanța vor urma acțiuni similare împotriva altor unități de învățământ din județ, care au aplicat ilegal reducerea indemni-zației de concediu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 18 Noiembrie 2010
Stire din Cultură-Educație : Droguri legale în poarta școlii
Pagina a fost generata in 1.3698 secunde