De vorbă cu ultimul ministru al Învățământului din regimul ceaușist

809
Pentru foarte mulți, numele de dr. ing. Ion Teoreanu nu răscolește amintiri, precum se întâmplă cu alte identități din regimul comunist. Și, totuși, colegul Ecaterinei Andronescu și, de fapt, cel cu care și-a pregătit lucrarea de doctorat actualul ministru al Educației a fost, la rându-i, ministru al Învățământului în perioada 29 martie 1985 - 22 decembrie 1989. Așadar, ultimul din istoria comunistă a educației românești.
La această oră, Teoreanu este profesor consultant la Universitatea Politehnică București, Facultatea Chimie Industrială - Catedra Știința și Ingineria Materialelor Oxidice.
Din activitatea sa științifică am reținut 430 de lucrări publicate în reviste sau volume (proceedings) ale unor congrese, conferințe, simpozioane și colocvii - naționale și internaționale, dintre care peste 150 în străinătate. Peste 150 lucrări științifice publicate în țară și străinătate, în reviste de specialitate sau volume ale unor conferințe (peste 30 de lucrări publicate în străinătate) l 86 contracte de cercetare științifică, dintre care 83 cu responsabilitate directă l 19 brevete de invenție și 16 cărți. De altfel, din discuția telefonică purtată cu dânsul am reținut că la momentul numirii sale ca ministru a insistat să i se accepte să rămână în continuare și în Cercetare. "Motiv pentru care am fost și ministru și profesor la universitate. Și pentru că se face atâta caz acum pe cumulul de salarii, trebuie să spun că eu atunci primeam doar salariul de universitar. Pe când acum, colegii mei refuză să înțeleagă că ministrul Educației consideră că profesorii din învățământul superior nu trebuie să mai fie în față, pentru că au salarii mari. Nici conferențiarii nu au salarii ca ale lor. Am discutat cu ea (Ecaterina Andronescu - n.r.) și mi-a spus că regretă faptul că universitarii nu înțeleg să se mul-țumească cu ce au deocamdată și să aibă grijă de ceilalți".
L-am întrebat pe actualul profesor consultant dacă ar mai fi posibilă întoarcerea la vechiul sistem de admitere în învățământul liceal, dar și la facultate. "Personal nu cred că este posibil să se revină la așa ceva, pentru că ar presupune să se dea la o parte o serie de lucruri care s-au făcut greșit în toți acești 20 de ani. Spre exemplu, la noi la facultate n-am putea să atragem studenți să dea examen, atâta timp cât ei vin cu dosare pe care scrie câtă chimie cunosc. Ăștia se numesc bacalaureați. Înainte de 89, însă, li se oferea alternativa unui loc de muncă dacă nu reușeau la facultate, iar pe timpul studiilor superioare îmbinau cursurile cu practica, ceea ce era foarte important".
Am încercat să aflăm dacă de 20 de ani încoace a fost tentat să intre în vreun partid politic și ne-a declarat că Ilie Verdeț l-a chemat să i se alăture în Partidul Socialist al Muncii, imediat după Revoluție, dar a refuzat pe motiv "că vă fac rău dacă mă bag în politică!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.812 secunde