Debut de stagiune de balet, sub semnul clasicului: "Giselle"

386
2 min citire
Noua stagiune artistică a companiei de balet din cadrul Teatrului Național de Operă
și Balet "Oleg Danovski" se deschide duminică, 30 septembrie, de la ora 19,
cu baletul "Giselle", de Adolphe Adam.
Spectacolul, în coregrafia clasică de Jean Coralli, Jules Perrot și Marius Petipa, pe un libret inspirat lui Theophile Gautier și Vernoy de Saint-Georges, de o poveste din "Despre Germania" de Heinrich Heine, beneficiază de o distribuție cu prim-soliștii consacrați ai scenei constănțene. "De un secol și jumătate, povestea de dragoste dintre o țărăncuță și un prinț emoționează și încântă spectatorii din întreaga lume. Iubirea dintre Giselle și Albert - Monica Cherecheș și Mihai Mezei (debut), sfârșită tragic la finalul actului I al baletului, prin moartea tinerei țărăncuțe, continuă în mod miraculos în lumea din actul al doilea, deosebit coregrafiată de maeștrii romantismului", anunță secretariatul artistic al teatrului. "Aici, prințul Albert este salvat de furia ielelor răzbunătoare conduse de Myrtha - Irina Ganea (debut), prin devotamentul sufletului iubitei, într-unul dintre cele mai frumoase pas-de-deux-uri din întreaga literatură coregrafică".
Din distribuția de duminică mai fac parte Felicia Șerbănescu și Aliss Tarcea, în rolurile Mona și Zulma, supusele Myrthei, alături de Ștefan Răuț - pădurarul Hans și de alți doi tineri soliști în permanent progres, Maria Ohotă și Adrian Mihaiu - logodnicii. Punerea în scenă a spectacolului este semnată de Elisabeth Lux și Călin Hanțiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0333 secunde