Universitatea "Ovidius"

Decanul Facultății de Istorie, premiat de "Magazin istoric"

567
Banca Națională a României a găzduit decernarea premiilor Fundației Culturale "Magazin Istoric", devenite o tradiție în lumea academică și culturală națională, acestea fiind acordate începând cu anul 1993.
În 2012, Premiul "Eudoxiu Hurmuzachi" a fost acordat lucrării "România - Turcia. Relații diplomatice, 1923-1938", apărută la Editura Cavallioti, în anul 2011. Este vorba despre un volum de documente diplomatice, care vizează raporturile dintre cele două țări, realizare care reprezintă o premieră în ansamblul istoriografiei acestei teme.
Lucrarea a fost întocmită de un colectiv de autori (Dumitru Preda, Alexandru Ghișa, Andrei Nicolăescu, Ionuț Cojocaru, Dragoș Preda), precum și Emanuel Plopeanu, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța.
Lucrarea a fost lansată și la Constanța, în cadrul celei de-a IV-a Sesiuni naționale a Asociației "Dobrogea - Istorie și Civilizație", desfășurată în luna noiembrie 2011. Acest eveniment editorial a fost onorat de prezența Consulului General al Republicii Turcia la Constanța, Füsun Aramaz.
Premiul "Eudoxiu Hurmuzachi" reprezintă o confirmare a importanței demersului științific menționat și, în același timp, o motivație pentru continuarea acestuia, prin realizarea de noi contribuții pe tema raporturilor speciale care au existat și se manifestă în continuare între cele două țări riverane Mării Negre.
Festivitatea de premiere a Fundației Culturale "Magazin Istoric" a fost urmată de simpozionul "Marea criză economică din 1929-1933", la care au susținut comunicări personalități din domeniul istoriei și economiei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3398 secunde