Arheologii constănțeni

DESCOPERIRE SENZAȚIONALĂ în parcarea de la Carrefour

4023
7
Cea mai nouă descoperire a arheologilor constănțeni este datorată tot lucrărilor de arheologie preventivă. Săpăturile de salvare din parcarea Decathlonului au scos la suprafață urme de locuire de acum circa 7.000 - 7.500 de ani. Ca epocă, urmele aparțin neoliticului, iar ca și civilizație, aparțin culturii Hamangia.

Urmele descoperite sunt 21 de complexe arheologice (gropi de diferite dimensiuni bogate în material ceramic) și o depunere funerară, după cum ne-a spus arheologul Octavian Mitroi, cel care s-a ocupat de această săpătură.

Indicii de locuire în zonă sunt din 2005, când un coleg de-al său, Cătălin Nopcea, a descoperit un alt mormânt într-o altă parcare. Toate acestea  indică o așezare în zonă. "Sunt indicii că între Carrefour și Palazu Mare se află o așezare neolitică tip Hamangia", ne-a explicat arheologul Octavian Mitroi. "La liziera din apropiere de Palazu Mare, se pare că e zona de locuire efectivă".

"Crâmpeie de viață"

Cultura Hamangia este recunoscută în general după ceramică, renumită fiind cea decorată cu linii punctate. "Aia care zici că e trasă la mașina de cusut", zâmbește arheologul arătându-ne-o prin geamurile vitrinei. "Dar aici avem o piesă și mai interesantă", zice uitându-se la un ciob mai mare. "E un fund de vas de dimensiuni mari care, înainte de ardere, când lutul era moale, a fost așezat pe o împletitură, pe o rogojină… că s-a imprimat în el".

Octavian Mitroi povestește toate acestea lângă vitrina în care a expus tot ce i s-a părut mai interesant din ce a găsit: patru topoare, fragmente de lame de silex, o râșniță și "frecătorul" (cum îi spun arheologii) cu care oamenii măcinau grâul, și ceramica, desigur. "Crâmpeie de viață se pot extrage din obiecte 
de-astea" spune el.

În spate este și un afiș cu fotografii de la săpături. Într-una se conturează foarte clar craniul celui găsit în parcare. "El este Tom", mi-l prezintă, "foarte vechiul meu prieten", zâmbește tânărul arheolog. După ce a dat la o parte pământul până la zona de interes, a început să sape acolo unde, prin culoare, pământul îi indica o intervenție umană. Așa au început a se contura gropile. Mai mici și mai mari, mai cilindrice, sau mai neregulate. "Este posibil ca cele mai mari să fi fost inițial folosite pentru extragerea lutului. Apoi au devenit un fel de gropi în care aruncau gunoiul. Gunoi care pentru noi e foarte interesant acum", zâmbește. Are o teorie despre gropi și morminte, prin analogie. La Durankulak, în Bulgaria, s-a descoperit o mare necropolă la marginea căreia s-au găsit astfel de gropi în care se aruncau, probabil, resturile de la "banchetele funerare" sau de la pomeni.



Aveau simțul frumosului


Când l-a găsit pe Tom, se gândea că e de fapt o altă groapă menajeră. De aceea, mare i-a fost surpriza. Pe lângă oseminte sau deasupra, nu 
s-a găsit mai nimic, dar când au început a săpa sub el, au găsit ofrande: oase de animale (ofrande de carne) și o bună parte dintr-o strachină. Nu s-au găsit bijuterii de exemplu, cum s-au găsit în alte morminte din epocă. Erau la mare căutare atunci bijuteriile făcute din-tr-o scoică ce trăia în Marea Neagră: Spondylus.

Din poză se vede că Tom are o dantură impecabilă, rarisim pentru acea vreme: toți dinții, frumos aliniați. "Probabil că a murit destul de tânăr, înainte să înceapă să i se strice dinții. Dar pe masa antropologului va spune mai multe: vârstă, ce stil de viață ducea…" 
"Erau oameni descurcăreți, inventivi, care-și puteau permite să se ocupe și de partea estetică - de exemplu, vasele ceramice ornate cu atâta migală… Aveau simțul frumosului și aveau timp. Nu par să fi fost copleșiți de greutăți", încheie tot cu zâmbetul pe buze Octavian Mitroi, neuitând să le mulțumească celor două colege care l-au ajutat și fără de care spune că n-ar fi terminat la timp: Valentina Voinea și Oana Grigoruță.



Comentează știrea

offfffffff
12 octombrie 2012
stiri bune,

dar: nu se pun graunte noi in rasnitele gasite; e chestie de cel mai prost gust; daca se gaseau cereale vechi (carbonizate) era ceva; dar asa... kitsch in toata regula -l-am scris bine?-;apoi, se scoate pamintul din sant, pina dai de conturul gropii in grundriss, dar se pastreaza -mereu- martori de sapatura pentru intreaga stratigrafie; si groapa se goleste -initial- pe jumatate; dupa ce se face profilul se trece la golirea totala; se pare ca s-a cam dus scoala romana de arheologie... tot examene cumparate, posturi aranjate, doctorate plagiate... IP3 la putere!

offfffffff
12 octombrie 2012
si ce-i sensational

intr-o noua necropola sau asezare Hamangia? Pute Dobrogea de ele......

Octavian Mitroi
12 octombrie 2012
dar-uri

1. ,,nu se pun graunte noi in rasnitele gasite; e chestie de cel mai prost gust;",,kitsch" - De unde până unde ? 2. Referitor la toate indicațiile despre cum se face o săpătură arheologică - ce te face să crezi că săpătura dela Decathlon a fost executată altfel ? 3. Poți să nu mă crezi dacă ții morțiș dar sunt total străin de ,,examene cumparate, posturi aranjate, doctorate plagiate".

Răspuns la: stiri bune,
Adăugat de : offfffffff, 12 octombrie 2012
dar: nu se pun graunte noi in rasnitele gasite; e chestie de cel mai prost gust; daca se gaseau cereale vechi (carbonizate) era ceva; dar asa...
offffffffffffff
12 octombrie 2012
posibil sa ai drreptate

dar poza aia publicata, arata graunte ce par a fi noi; nu te-ai uitat? Nu tu ai aprobat pozele pentru articollul tau? Alta data sa ceri ziaristilor sa-ti prezinte articolul si sa dai foto personale; mie mi se pare ca zdrobitorul ala rasneste niste graunte noi; dupa culoare, asa par; daca ai gasit si chestii vechi, trebuia sa precizezi; dar culoarea... In ce priveste etapele sapaturii, trebuie sa rezulte din foto; de asta ai aparat de fotografiat pe santier; fiecare etapa trebuie imortalizata, ca sa dovedeasca pasii parcursi: trasarea sectiunii, deschiderea de casete, descoperirea gropilor in grundriss, saparea cu martori, desfiintarera martorilor, golirea unei jumatati de groapa pe axa care ti se pare importanta sau pe care poti sapa, datorica conditiilor concrete; unde sunt toate astea in foto? ne aratati direct osemintele zambaretului de Tom. Bine ca le arati prinse in situ; am vazut si poze cu oseminte total desprinse de substrat... deci tu stai bine; pe viitor, sa nu mai dau voie jurnalistilor sa publice ce vor ei; poti chiar sa semnezi tu articolul (cu plata de rigoare) si cu foto selectate, care sa dovedeasca ceva. In rest, om vedea ce si cum... Dar foto care insotesc articolul cine si unde le-a facut?

offfffffff
12 octombrie 2012
aha,

pozele sunt din expozitie; se vede si vitrina... deci e vorba de cei care au organizat expozitias de baza; ai scapat de graunte; fie trebuia sa apara graunte carbonizate cu piesele descoperite, fie sa fie -alaturi- un desen carre sa arate vizitatorilor cum se utiliza zdrobitorul in epoca. A pune graunte noi in artefacttele preistorice pentru a vedea tzugulanii cum se foloseau (cred ca toti vizitatorii isi dau seama de asta) este kitsch. Dar se pare ca asta nu-ti apartine. Ramine doar lipsa foto care dovedesc pasii pe care i-ai parcurs in sapatura. Tine minte pentrru viitor! Si verifica orice articol in mass-media. Eventual, scrie-l tu! Nu mai lasa pe nimeni sa se joace cu munca ta. Nici macar (sau mai ales) gagicile misto.

Octavian Mitroi
12 octombrie 2012
?!

Pozele cu etapele de săpătură nu apar în ziar pentru că nu aici le este locul ci într-o publicație de specialitate. Toate pozele care pot fi vizualizate aici cu exceptia celor din expoziție îmi aparțin, eu le-am selectat și eu le-am trimis autorului articolului fără a include printre ele imagini cu complexe secționate pe jumătate, martori etc. pentru că acestea nu ar fi fost interesante pentru publicul larg. În plus de asta, nici nu am negat că boabele de grâu de pe rășniță sunt recente și nici nu mi-ai explicat concret, nu m-ai convins ce este așa de kitschos în toată chestia asta. P. S. În afară de boabe de grâu, pe râșniță mai este presărată și făină.

pica
22 ianuarie 2014
relicve

la insuratei de Braila,sunt un numar de 6 crucii parasite ,foarte vechi,una e scrisa pe aproape toate partile,nu inteleg ce scrie,cei interesati daca vor sa faca ceva bine ca timpul nu le iarta si le va distruge ,cred ca o mai fi in pamant multe,cred ca a fost un loc de veci foarte vechi.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3827 secunde