"Din 15 septembrie, elevii din clasele întâi și a doua vor avea manuale digitale"

219

Articole recomandate

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a anunțat, astăzi, că, începând cu 15 septembrie, elevii din clasele întâi și a doua vor avea manuale digitale, urmând ca, până atunci, să fie rezolvate toate contestațiile, în timp ce restul elevilor vor învăța tot după vechile manuale.

"Dacă vorbim despre manualele de la clasa a III-a la clasa a XII-a, nu sunt modificări, adică din păcate venim tot cu manuale vechi, unele de 10-12 ani. Dacă vorbim de manualele pentru clasa întâi și clasa a doua, conform procedurilor legale suntem obligați să așteptăm decizia Consiliului Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Eu cred că ne apropiem de momentul la care CNSC va da verdictul. De fapt, știți bine că sunt mai multe solicitări la CNSC din partea unor editori, una a fost deja respinsă, mai sunt 17 dacă nu mă înșel, care au fost conexate. E o decizie dată de instanță, nu ne putem pronunța înainte de această instanță. Eu cred că vom merge în direcția bună și că vom avea manuale pe 15 septembrie, evident în format digital. Dacă decizia este pozitivă, atunci manualele vor putea fi încărcate pe internet imediat ce se semnează contractele", a declarat Remus Pricopie, potrivit Mediafax.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4839 secunde