Prima ediție a Concursului de discursuri publice pentru
elevi „Vocea unei Generații” și-a desemnat câștigătorii pe scena Teatrului Național
„Ion Luca Caragiale” din București.
Evenimentul a marcat finalul unei competiții naționale
care a reunit zeci de elevi pasionați de vorbit în public, din municipiul
București, Brașov, Călărași, Constanța, Dorohoi, Eforie Sud, Iași, Întorsura
Buzăului, Târgu Jiu, Târgoviște, Tulcea și Voluntari.
Finala, desfășurată într-un cadru de excepție, a adus pe
scena Teatrului Național „I.L.Caragiale” București, tineri cu discursuri
puternice, autentice și bine argumentate, demonstrând că vocile noii generații
au ceva de spus și merită ascultate.
Publicul numeros, format din profesori, elevi, părinți,
invitați speciali și personalități din domeniul educației și culturii, a fost
impresionat de calitatea discursurilor, emoția transmisă și curajul participanților.
Cei 25 de finaliști ai secțiunii Juniori (clasele IX-X) și
cei 15 finaliști ai secțiunii Seniori (clasele XI-XII), și-au susținut
discursurile pe tema „Generația Z - o generație neînțeleasă?”, în fața unui
juriu format din profesioniști.
La secțiunea Juniori, au fost răsplătiți cu Mențiune
I - Vlad-Dimitri Hagimasuri și Mențiune II - Irina Dragomir, ambii de la
Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța.