Corpul profesoral al Liceului
Tehnologic „Gheorghe Duca” din Constanța își exprimă regretul față de plecarea
dintre noi a domnului ing. prof. Ilie Enache, director vizionar și ctitor al
actualei instituții de invățământ, pe care, de la începerea mandatului de
director al Domniei-Sale, din 1967, a dezvoltat-o încontinuu vreme de 15 ani,
începând cu ridicarea clădirii liceului și continuând prin construirea
cantinei, internatului și sălii de sport.
Cei care l-au cunoscut
își amintesc despre calitățile excepționale de manager, dar și dăruirea de care
a dat consecvent dovadă ca dascăl, de implicarea în formarea sufletească și
profesională a elevilor.
Ne vom aminti mereu de
Domnia-Sa! Regrete eterne!
Scurt istoric al primei
școli de ucenici din Dobrogea
În memoria
respectatului director, vă propunem o trecere în revistă a devenirii acestei
instituții de învățământ constănțene.
Înfiinţat în 1919 sub
denumirea Şcoala de Ucenici CFR, actualul Liceu Tehnologic „Gheorghe Duca” a
fost printre primele şcoli de ucenici din Dobrogea. Începând cu anul 1929, timp
de 30 de ani a funcţionat ca şcoală de ucenici specifică transportului
feroviar, sub denumirea Şcoala de Elevi Meseriaşi de pe lângă atelierele CFR
Palas, Constanţa.
Activitatea instituţiei
a fost întreruptă între anii 1958-1967, fiind reînfiinţată la data de 1 august
1967 sub denumirea de Şcoala Profesională de Căi Ferate Palas, Constanţa.
Din 1974 devine Grup
Şcolar Căi Ferate Palas, în urma construirii unor spaţii şcolare: clădire
liceu, internat, cantină, sală de educaţie fizică. Oferta educaţională se
diversifică cuprinzând clase: de liceu; de şcoală profesională; de şcoală de
ucenici; de şcoală de maiştri; şcoală postliceală.
O perioadă este
cunoscut sub denumirea de Grup Şcolar Industrial nr. 5, pentru ca între anii
1993-2000 să aibă titulatura de Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate,
Constanţa.
Din anul 2000 devine
Grup Şcolar „Gh. Duca”, ca omagiu adus inginerului Gheorghe Duca, (21.01.1847 -
8.08.1899), tatăl fostului prim ministru I. Gh. Duca: în 1869 absolvent L`Ecole
Centrale, Franţa;
1869-1881, inginer,
inspector, director al Lucrărilor Feroviare din Zona Moldovei; 1881-1888,
director al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, Bucureşti. La data de 2
octombrie 1886 inaugurează noul local al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele; 1888-1895,
director general în cadrul Direcţiei Generale C.F.R.; odată cu inaugurarea
podului de la Cernavodă, septembrie 1895, se asigură legătura dintre linia
Constanţa şi reţeaua de căi ferate a ţării; membru al Congresului Internaţional
de Căi Ferate de la Londra; 1896-1899, coordonator şi director al Direcţiunii
Construcţiei Portului Constanţa.
De la 1 septembrie 2010
Şcoala „Marin Sorescu” devine structură a Grupului Şcolar „Gheorghe Duca”. Doi
ani mai târziu unitatea va funcționa sub denumirea de Liceul Tehnologic
„Gheorghe Duca”.
Începând cu data de 1
septembrie 2020 Școala Gimnazială Nr. 31 și Grădinița cu Program Normal Nr. 31
au devenit structuri ale Liceului Tehnologic ”Gheorghe Duca”.